Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
24 decembrie 1990, Costa Rica
Aceasta este o poveste care s-a întâmplat acum 2000 de ani, este din Biblie, am să vă citesc doar un fragment din ea.
…. Când Iisus a fost născut, a apărut dintr-o dată o lumină foarte puternică, atât de puternică că oamenii au fost nevoiţi să-şi acopere ochii, şi din strălucirea aceea a venit vocea mesagerului lui Dumnezeu, un înger, care a spus: „Să nu vă fie frică, am venit să vă aduc o veste bună, pentru voi şi pentru lume. Mântuitorul a venit! Regele promis al lui Dumnezeu s-a născut astăzi în Bethlehem, veţi găsi copilul dormind în iesle!” Atunci ciobanii au văzut o mulţime de îngeri care îl slăveau pe Dumnezeu: „Glorie lui Dumnezeu în Rai! Şi pace pentru cei care îl iubesc pe El pe pământ!” După ce îngerii au plecat, cerul a devenit întunecat din nou. Atunci ciobanii au început să discute între ei: „Trebuie să mergem în Bethlehem şi să vedem ce s-a întâmplat. Mântuitorul s-a născut ca să salveze lumea. Glorie lui Dumnezeu! Glorie lui Iisus! Glorie tuturor copiilor Lui! Amin” …
Acum, noi ne aducem aminte că acum 2000 de ani o fiinţă minunată a fost născută printre noi. El a fost atât de minunat că noi nu avem cuvinte ca să-l slăvim, numai Dumnezeu îi cunoaşte măreţia Lui. Noi cei muritori nu putem înţelege, îl vom putea înţelege numai atunci când vom ajunge la fel de mari ca şi El. Acum, noi ne întrebăm de multe ori: „De ce Iisus a trebuit să moară atât de repede când abia atinsese apogeul gloriei misiunii lui, aceea de a răspândi mesajul lui Dumnezeu?” Dar dacă El n-ar fi părăsit pământul atât de repede şi în împrejurări atât de tragice, probabil că până acum numele lui ar fi fost uitat deja. Dumnezeu l-a sacrificat pe El în felul acesta pentru ca întreaga lume să-şi aducă aminte, deci noi să-l preţuim pe mesagerul lui Dumnezeu, indiferent de numele pe care îl poartă.
Încă din timpurile vechi lumea noastră a fost mereu plină de probleme, deci Dumnezeu trebuie să trimită mereu Mesageri care să ne aducă aminte. Iisus a fost unul dintre cei mai reamintiţi mesageri din cauza măreţiei Lui şi la fel, din cauza perioadei scurte petrecute cu noi, a felului în care ne-a părăsit şi din cauza resurecţiei. Acum, noi spunem mereu: „Fiul minunat al lui Dumnezeu, El avea o putere atât de mare şi a făcut atât de multe miracole, de ce nu şi-a schimbat destinul? De ce a trebuit să moară într-un mod atât de tragic?” El a trebuit să o facă, altfel noi n-am fi fost şocaţi, treziţi din somnolenţa noastră, noi credem că lumea ţine pentru totdeauna şi Maestrul este permanent aici.
Au mai fost şi alţi Maeştri înainte de Iisus, dar lumea nu-şi aduce aminte de Ei în măsura în care îşi aminteşte de Iisus. Când ne aducem aminte de Iisus, atunci ne aducem aminte de Dumnezeu şi vom obţine binecuvântare pentru că Iisus a fost Fiul lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Iisus a fost Dumnezeu personificat pe pământ, El a avut misiunea lui, El a vrut să ne trezească din somnolenţa noastră. Chiar şi după mii de ani, noi tot mai suntem şocaţi dacă ne aducem aminte de această poveste, din cauza naturii efemere a existenţei noastre pe pământ. Chiar şi Fiul lui Dumnezeu a trebuit să moară! Fiecare trebuie să plece la urma urmei, dacă un om atât de mare cum a fost Iisus nu şi-a putut păstra acest corp efemer şi n-a putut fi protejat în faţa violenţei şi a ignoranţei oamenilor din această lume, atunci cum să ne simţim noi în siguranţă? De aceea El s-a supus pedepsei pe care nu o merita, El s-a supus pentru salvarea celorlalţi!
Dacă spunem că Iisus ne-a spălat păcatele cu sângele Lui, nu este o exagerare, este Adevărul. Pentru că ori de câte ori ne gândim la Iisus, mai învăţăm ceva, cel puţin ne aducem aminte de natura efemeră a lumii noastre şi a corpului nostru sau cel puţin învăţăm despre umilinţă, pentru că un om atât de mare a suferit în felul acela. El era atât de smerit că s-a supus complet voinţei lui Dumnezeu şi a spus: „Voinţa lui Dumnezeu va fi făcută!” Altfel El ar fi putut să fugă, noi ştim că El avea multă putere magică, inclusiv puterea de a fi invizibil, totuşi, El a ales să respecte aranjamentul lui Dumnezeu. Deci când ne gândim la El, vom spune: „Cine suntem noi să fim mândri, să uităm de voinţa lui Dumnezeu şi să nu ne supunem?” Dar aceste lecţii sunt cel mai greu de învăţat, dacă toţi oamenii ar învăţa aceste lecţii foarte bine, atunci sacrificiul lui Iisus s-ar fi meritat şi noi am fi demni să fim slujitorii şi urmaşii Lui.
Totul este aranjat de Dumnezeu cu un scop, efortul nostru este necesar ca să ştim că nu avem nevoie de efort. Toate preceptele, toată meditaţia pe care am indicat-o pentru voi şi tot efortul pe care îl depuneţi pentru acestea, sunt necesare, astfel că la final noi să învăţăm să nu mai facem efort, efort uman, aşa cum a făcut Iisus. El a murit pe Cruce ca să ne dea un exemplu perfect al supunerii, dacă cunoaştem acest lucru şi învăţăm aceasta foarte bine, atunci suntem creştini adevăraţi. Pentru că de-a lungul misiunii Lui extraordinare dar scurte, El a predicat mereu despre această lecţie, la fel, Biblia spune de multe ori: “Caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte îţi vor fi date ţie. Nu-ţi face griji pentru mâine, ai grijă de ziua de azi, nu-ţi face griji despre ce vei mânca sau cu ce te vei îmbrăca. Uită-te la crinii de pe câmp, dacă Dumnezeu are grijă de ei, atunci cum să nu aibă grijă de noi? Nu suntem noi mai buni decât ei?”
Dar foarte multă lume, în numele lui, n-a înţeles acest mesaj. Şi chiar în zilele noastre, multă lume tot nu înţelege mesajul Lui, deşi ei se numesc creştini. În fiecare an noi ar trebui să celebrăm naşterea lui Iisus şi să încercăm să ne aducem aminte şi să le reamintim şi celorlalţi cum să se supună lui Dumnezeu, şi noi înşine să încercăm să ne supunem lui Dumnezeu sau cel puţin să ne aducem aminte de Dumnezeu.
Dumnezeu este în interiorul nostru, dar dacă noi suntem prea ocupaţi ca să ne gândim la tot felul de lucruri şi să dorim tot felul de lucruri, atunci Dumnezeu nu mai are nici o şansă ca să ne contacteze sau să ne dea mesajul Lui, fie că este prin tăcerea din interiorul nostru sau prin intermediul unui Mesager. Cred că Iisus s-a sacrificat pe Sine ca să ne facă să ştim această lecţie: “Nu-ţi aduna comori pe pământ, unde viermii şi insectele o vor distruge, dar să-ţi aduni comorile în Rai, pentru că acolo sunt eterne.” Cum să ne adunăm comorile în Rai? Să construim un depozit de siguranţă şi să ne punem banii acolo? Nu! În Rai nu avem nevoie de bani, totul este dat din abundenţă chiar înainte să cerem. De ce a spus Iisus că noi ar trebui să ne adunăm comorile în Rai? El a vrut să spună că noi ar trebui să ne înmulţim meritele şi iubirea pentru Dumnezeu.
Cum să-l iubim pe Dumnezeu? Prin a-i păstra poruncile, sunt numai zece. Sunt numai câteva şi sunt uşor de menţinut mai ales atunci când le comparăm cu tentaţiile şi dificultăţile din această lume sau dacă le comparăm cu îndurarea pe care trebuie să o avem ca să menţinem o căsătorie, să menţinem un serviciu sau să studiem. Noi acceptăm orice din lumea aceasta, dar pentru ce? Fiecare din noi mănâncă cam trei mese pe zi şi poartă câteva haine, dar muncim foarte mult ca să le menţinem. Noi respectăm toate regulile de la fabrică dacă vrem să ne menţinem serviciul sau să-i facem pe plac şefului. Dar ce ne oferă şeful? Nu prea mult! Dumnezeu ne dă totul dacă îi păstrăm poruncile, dar noi le neglijăm numai din motivul că Dumnezeu este invizibil.
Dumnezeu este foarte liber, El nu vine la noi în fiecare zi să ne spună: „Hei, nu ai păstrat poruncile, tu …!!!” Deci nouă nu ne este frică de El aşa cum ne este frică de şeful nostru, de rudele noastre, prietenii, soţia, soţul. Uneori, atunci când suntem căsătoriţi şi avem un soţ sau o soţie foarte dificilă şi el sau ea ne fac multe probleme, noi le îndurăm pe toate pentru că ne iubim partenerul sau ne este frică de persoana respectivă, dar nouă nu ne este frică de Dumnezeu şi nu-i păstrăm poruncile.
Multe persoane mă întreabă: „De ce să fiu vegan?” Pentru că prima poruncă spune: să nu omori. Totul este făcut de Dumnezeu, noi nu avem nici un drept să le distrugem dacă Dumnezeu nu ne permite acest lucru, şi Dumnezeu nu ne-a permis niciodată. Dacă ne aducem aminte, în Vechiul Testament, El nu ne permite să omorâm animalele, El a apus doar atât: „Să le stăpâneşti, ele vor fi compania ta”. Şi ne-a mai spus că El a făcut tot felul de surse de hrană pentru tot felul de animale. La fel, a mai spus: „Am făcut toate plantele pe câmp şi fructele din pomi, care sunt plăcute la vedere şi bune la gust, acestea sunt hrana pentru tine”. Nu am găsit nicăieri în Biblie nici o propoziţie în care se spune că „animalele sunt hrana voastră”, nici în Noul Testament şi nici în Vechiul Testament, Dumnezeu n-a spus niciodată aşa ceva. Probabil că Moise le-a permis unora să omoare animale pentru că la vremea respectivă ei se omorau unii pe alţii. Deci El le-a spus: „Încetează! Încetează! Omoară un animal în schimb!” Probabil că aşa a fost, El n-a putut să le spună să nu mai omoare nimic, deci a redus din omorurile oamenilor. Însă toate acestea nu reprezintă voinţa lui Dumnezeu, dar reprezintă voinţa oamenilor. Deci Dumnezeu a distrus pământul sau cel puţin o parte din pământ, de mai multe ori, din nou şi din nou. Acum, dacă ne uităm la istoria omenirii, atunci când Dumnezeu a distrus o parte din lume sau întreaga lume, noi vedem că toată lumea din partea respectivă a murit. Totuşi, nu toţi oamenii se omorau unii pe alţii, unii erau copii, unii erau bolnavi sau handicapaţi, ce făcuse ei ca să sufere pedeapsa lui Dumnezeu? Ei nu omorâse pe nimeni! Deci dacă noi credem că propoziţia „tu să nu omori” se referă numai la omorul de oameni, atunci cum ar fi putut aceste persoane bătrâne, bolnave, handicapate şi copiii, să omoare pe cineva? Deci care a fost motivul? Trebuie să fie din cauza omorului asupra animalelor, trebuie să fie din cauza consumului de carne!
Îmi aduc aminte că în Biblie Dumnezeu a spus: „Să nu omorâţi oile şi boii ca să-mi aduceţi mie ofrande, pentru că mâinile voastre sunt murdare cu sânge inocent. Trebuie să încetaţi cu acestea şi să vă cereţi iertare pentru păcatele voastre, altfel eu nu vă mai iert. Nu mai ascult la rugăciunile voastre.” Deci este posibil ca noi să nu cunoaştem destul de bine poruncile lui Dumnezeu, deci Dumnezeu a folosit dezastrele ca să ne aducă aminte şi să încerce să ne scuture puţin din ignoranţa noastră. Dacă suntem foarte amatori de astfel de gusturi, atunci acestea ne duc spre alte dorinţe şi vom face şi mai multe crime şi vom fi şi mai mult ataşaţi de această lume. Deci „Tu să nu omori” este prima poruncă.
Iisus a plecat din lumea noastră când era foarte tânăr pentru că a vrut să ne dea un exemplu bun, să ne aducă aminte să nu fim ataşaţi de această lume pentru că sunt alte lumi permanente în Împărăţia lui Dumnezeu. Iisus nu s-a opus morţii, n-a respins-o şi nici n-a protestat pentru că El cunoştea Raiul cu siguranţă. El spunea mereu că „Împărăţia mea este în Rai”. Deci El ne-a dat un exemplu perfect ca să nu ne fie frică de moarte, dacă avem credinţă în Dumnezeu. El a spus: “În casa Tatălui meu sunt multe încăperi”. De ce să fim ataşaţi de această lume, care este plină de mizerie şi este efemeră? Tatăl din Rai are atât de multe încăperi pentru noi şi putem să trăim acolo pentru eternitate. Moartea pe Cruce a lui Iisus are foarte multe semnificaţii şi lecţii pentru noi, dacă ne gândim bine, atunci putem să avem mai multe idei şi să tragem mai multe concluzii. Iisus a fost foarte tânăr, foarte tânăr, ar fi putut să-şi ia o iubită frumoasă, s-ar fi putut bucura de lume, cel puţin după ce devenise faimos. Foarte multe persoane l-au iubit, dar când a trebuit să plece, atunci a plecat, El n-a fost ataşat deloc de faimă sau de iubirea oamenilor şi a lumii, deci de ce să fim noi ataşaţi, când nu avem atât de mult? Când suntem mai bătrâni ca El şi nu arătăm aşa de bine cum era Iisus, nu suntem atât de înţelepţi pe cât era El, atât de iubiţi pe cât era El şi atât de respectaţi şi căutaţi cum era El? El a călătorit peste tot prin toată lumea pentru zece ani şi a învăţat atât de multe lucruri, avea atât de multă putere magică că putea să obţină orice îşi dorea, chiar să facă vin din apă. Atunci noi de ce să muncim toată ziua pentru puţin suc de fructe şi să nu dorim să renunţăm la această lume?
Deci Iisus ne-a dat un exemplu, prin sacrificiul lui tăcut, de aceea noi ne aducem aminte de El. De aceea chiar şi acum oamenii plâng pentru El, inclusiv eu. Chiar de curând, când am citit felul în care l-au tratat, am suferit foarte mult şi m-a durut foarte mult. Odată eram singură în camera mea şi am plâns foarte tare, l-am chemat mereu cu numele Lui şi am plâns foarte tare. Desigur că am înţeles că este voinţa lui Dumnezeu, am înţeles scopul Lui. Dar noi avem un corp uman şi o inimă de oameni, deci se poate ca din când în când să avem aceste emoţii omeneşti.
Cel mai bun lucru pe care să-l facem şi prin care să-i arătăm lui Iisus recunoştinţa noastră este să încercăm să trăim aşa cum ne-a învăţat Iisus şi să încercăm să păstrăm poruncile lui Dumnezeu pentru că El a spus: “Dacă mă iubeşti, atunci îmi păstrezi poruncile”. Asta este tot ce vrea Dumnezeu. Să păstrăm poruncile nu este ceva bun pentru Dumnezeu sau Iisus, dar este bine pentru noi, Dumnezeu nu are nevoie de nimic de la noi, Iisus nu are nevoie de nimic de la noi, dar Dumnezeu şi Iisus ştiu că dacă noi păstrăm poruncile, atunci voinţa noastră devine din ce în ce mai puternică şi vom avea beneficii mai multe, mai multă pace şi fericire. Chiar şi pe timpul şederii noastre scurte pe pământ, El vrea ca noi să ne bucurăm de fericire şi confort şi să ne glorificăm, decât să suferim şi să fim mizerabili de-a lungul întregii vieţi.
Însă, de multe ori noi nu le putem păstra pentru că noi simţim că Dumnezeu este prea departe. Noi neglijăm poruncile lui Dumnezeu, deci avem parte de dezastre, suferim, plângem şi abia atunci ne rugăm la Dumnezeu. Deci Dumnezeu trebuie să trimită un mesager din când în când, poate cu nume diferite, ca să ne aducă aminte şi să ne înveţe calea spre fericirea eternă. Iisus a spus de asemenea: Dumnezeu ne va trimite un salvator. Înseamnă că acelaşi spirit va coborî în corpuri diferite atunci când omenirea are nevoie de alinare şi de corectarea felului de a trăi. Dacă este cineva care ne învaţă aceleaşi idealuri şi ne dă acelaşi confort aşa cum a făcut Iisus, aşa cum se spune în Biblie, atunci noi ar trebui să ştim că acela este salvatorul pe care ni l-a trimis Dumnezeu. Putem să-l căutăm şi să-l alegem pe oricare dintre ei, nu sunt prea mulţi, unul este suficient. Dacă voi credeţi că nu există un asemenea mesager sau salvator, atunci cel puţin să păstraţi poruncile lui Dumnezeu, să vă gândiţi la Dumnezeu şi să vă rugaţi la Dumnezeu tot timpul. Altfel, graţia lui Iisus nu va coborî la noi şi sacrificiul Lui a fost făcut degeaba şi noi nu dăm dovadă de nici un fel de recunoştinţă faţă de El.
Acum, noi spunem mereu: „Iisus a venit aici şi ne-a spălat păcatele, de ce mai trebuie să-mi cer iertare, să mă gândesc la Dumnezeu sau să mă mai rog?” Trebuie, tot trebuie să o facem. “Bate şi ţi se va deschide. Cere şi ţi se va da”. Noi trebuie să batem, trebuie să cerem, altfel Dumnezeu ar fi spus: „Nu te obosi să baţi, nu te obosi să ceri, eu ţi le voi da oricum.” Da, El ne-a dat totul gratis, a făcut-o în Grădina Edenului, dar noi oamenii n-am apreciat-o! Deci El ne-a trimis jos aici ca să învăţăm din nou prin munca grea. Acum trebuie să învăţăm repede şi să mergem înapoi la Grădina Edenului. Acum trebuie să cerem, trebuie să batem, nu mai este gratis deloc.
Dacă ar fi să credem că Iisus ne-a spălat deja păcatele noastre, atunci de ce atât de mulţi creştini tot mai suferă şi acum? Trebuie să lipsească ceva, poate că nu suntem destul de sinceri, poate că nu înţelegem cum trebuie sau poate că nu suntem conectaţi în interior pentru că nu am găsit Împărăţia lui Dumnezeu din interior. Iisus a spun că Împărăţia lui Dumnezeu este în interiorul nostru. Dacă nu găsim calea prin care să aflăm unde este, atunci nu putem să primim graţia lui Iisus. Este la fel ca atunci când tatăl nostru ne-a lăsat o comoară imensă dar nu ştim unde este cheia, atunci nu mai contează de câte ori spunem că „am comoara, am comoara, am comoara”, nu are nici un folos.
Deci dacă putem să o găsim singuri, atunci este bine, dar dacă nu putem, atunci trebuie să cerem. Trebuie să cerem până când ajungem să cunoaştem pe cineva care ştie, trebuie să batem la fiecare uşă, să batem până când găsim uşa corectă, uşa care ne deschide drumul spre Rai. Altfel viaţa noastră este foarte scurtă, foarte efemeră şi noi suntem mereu în pericol, nu avem nimic pe care să ne sprijinim.
Bine, nu vă vorbesc mai mult, vă las să vă odihniţi, mergeţi acasă şi să vă bucuraţi mai departe!