Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
Centrul din Hsihu, 28 decembrie 1991
Zilele trecute v-am spus o poveste despre felul cum fiinţele umane sunt încuiate aici, încuiate pe dinafară, şi păzite de către îngeri şi gardienii divini? (Da.) Probabil că vreţi să mă întrebaţi cum au reuşit ei să ne lege aici? Bine, ei s-au folosit de cele 3 lumi!
La fel ca închisoarea din lumea noastră, în totalitate sunt 3 sau 4 porţi. Când am fost ca să-i vizitez pe prizonierii din Hualien şi să ţin un discurs acolo, a trebuit să trec prin mai multe porţi, înainte să ajung la ei. Prima din afară era ca un perete gros şi pe vârful acestui perete este un gard de sârmă ghimpată. Criminalii cei mai mari erau legaţi cu lanţuri de fier şi nici măcar nu puteau să plece din celula lor, să nu mai vorbim să treacă prin aceste porţi. Totuşi, unii prizonieri puteau să se mişte mai liberi, puteau să muncească şi să spele podeaua, să planteze pomii şi să-i ude. Ei aveau o libertate mai mare, unii din ei puteau să treacă de mai multe porţi şi să ajungă până aproape afară, lângă peretele gros cu sârmă ghimpată!
Această situaţie este similară şi cu noi, practicienii spirituali. Unii din noi trec de cele Trei Lumi sau Patru Lumi, şi ajung la lumea de la Nivelul al Patrulea, dar acolo sunt opriţi lângă perete. Doar atunci când au trecut de poarta principală, dincolo de peretele acela gros, abia atunci sunt liberi cu adevărat. În felul acesta noi suntem închişi aici, la nivelul celor Trei Lumi. Deci, cum suntem noi blocaţi la nivelul primei lumi, aşa numita lume Astrală?
Legaţi prin sentimentele de afecţiune ale lumii astrale
Care este situaţia în lumea Astrală? Aici, ei au folosit afecţiunea şi sentimentele ca să ne lege. Nu este nevoie de forţă, de ceartă sau de lanţuri de fier. Puteţi să înţelegeţi această situaţie? Prin urmare, toate fiinţele umane au de-a face cu afecţiunea, poate să fie vorba de afecţiune între un bărbat şi o femeie, sau o femeie şi o altă femeie, sau un bărbat şi un alt bărbat.
Afecţiunea este un instrument mult mai bun decât lacătele de fier şi lanţurile de fier. Majoritatea dintre noi nu putem să scăpăm atunci când suntem legaţi prin afecţiune! Este foarte dificil pentru noi să plecăm atunci când dorim lucrul acesta, este nevoie de o voinţă imensă sau de un curaj foarte, foarte mare, o dorinţă foarte sinceră, ca să poţi să fii ajutat de fiinţele iluminate. Atunci ele ne vor da un impuls, ca să putem să trecem dincolo de lumea Astrală. Dacă unii din noi sunt încă foarte legaţi prin afecţiune şi au foarte multe aventuri de dragoste, atunci ştim că persoana aceea este încă la nivelul lumii Astrale. În această situaţie, ar fi mai bine să încetăm cu laudele şi să ne dăm seama că încă nu am reuşit să trecem nici măcar de prima barieră. De aceea, încă din timpurile vechi, lumea are mereu un respect foarte mare pentru practicienii călugăriţi, pentru că se crede că ei au trecut cel puţin de nivelul Astral, adică de prima poartă.
La fel ca prizonierii de la închisoare, unii din ei au comis crime foarte serioase, deci ei sunt închişi într-o celulă foarte mică în care nici măcar nu pot să stea drepţi. Unii criminali şi mai răi sunt legaţi cu lanţuri, şi nu pot să treacă de prima poartă niciodată. Alţi prizonieri pot să treacă de prima poartă şi să ia parte la munca din închisoare, deci ei sunt mult mai liberi. Este firesc că cei care sunt închişi într-o celulă mică să-i invidieze pe ceilalţi mai liberi, în celula lor ei nici măcar nu pot să vadă soarele sau celelalte persoane, nici prietenii şi rudele lor nu sunt lăsaţi să vină să-i viziteze, nici măcar avocatul. Ei aşteaptă moartea, adică execuţia lor. Desigur că ei sunt invidioşi pe ceilalţi prizonieri care pot să treacă de prima poartă şi să se mişte mai liber. La fel, noi credem că practicienii călugăriţi au trecut de primul nivel al afecţiunii şi sunt eliberaţi de aceste sentimente, deci noi îi respectăm foarte mult. Altfel, care ar fi diferenţa? Ei nu pot fi consideraţi călugăriţi, decât dacă au trecut de nivelul afecţiunii, deci aceasta este un fel de încuietoare.
Este foarte dificil să treci dincolo de prima barieră, dar în momentul în care am trecut de ea, celelalte bariere sunt mai uşor de trecut. Numai atunci când un prizonier s-a comportat foarte bine, atunci gardienii îi dau voie să meargă mai departe şi să se alăture grupului de lucru. După o vreme, după ce ei văd că el face totul foarte bine în munca lui, atunci ei au şi mai multă încredere în el. Foarte curând, el poate să treacă dincolo de a doua barieră. Dacă comportamentul lui se îmbunătăţeşte mereu, atunci este mai uşor pentru el să iasă afară, nu să iasă afară din închisoare, dar să i se permită să muncească mai mult, şi să le câştige încrederea la gardieni. El nu va mai fi încuiat, bătut sau pedepsit.
Nivelul karmei
Noi numim lumea de la nivelul al Doilea ca fiind lumea Karmei. Cum ne leagă pe noi? Ce au creat îngerii pentru noi aici? Chiar dacă am trecut de prima barieră, îngerii ne-au pregătit-o pe a doua, ca să nu putem să urcăm aşa de repede şi să-i atacăm, să creăm probleme, să facem probleme în rai şi să stricăm atmosfera plină de pace din univers. De aceea, sunt bariere după bariere ca să ne oprească şi să le permită lor să ne supravegheze. Dacă am putea să ajungem la Împărăţia Raiului imediat după ce am trecut de prima barieră, atunci ei ar avea probleme. Deci, mai este încă o barieră după aceasta.
Ce fel de metodă au folosit ei de data aceasta? Ei ne ţin sub control cu legea cauzei şi efectului. Cum? Calea este aceasta: ceea ce facem în această lume, indiferent dacă este de bine sau de rău, va da naştere la rezultate. Ca urmare, trebuie să venim înapoi. Dacă am făcut fapte rele, atunci venim înapoi ca să suferim; dacă am făcut fapte bune, atunci venim înapoi ca să ne bucurăm. În timp ce ne vom bucura, s-ar putea să facem fapte rele în schimb, şi atunci, cu cât ne bucurăm mai mult, cu atât s-ar putea să cădem în cursă. Când situaţia se înrăutăţeşte, atunci suferim şi suntem frustraţi şi suntem şi mai înclinaţi să facem fapte rele. De aceea indiferent de natura situaţiei, ele nu ne favorizează, acestea sunt capcane!
Noi am creat această situaţie, pentru că am fost răi. Înainte, divinităţile, fiinţele cereşti şi îngerii, au simpatizat cu noi, în condiţiile în care căzusem, pline de durere, după ce am fost condamnaţi să venim pe pământ, deci ei i-au spus lui Dumnezeu: “Dă-ne voie să mergem acolo şi să-i învăţăm din nou, cel puţin să le reducem din suferinţă.” Prima dată când Dumnezeu i-a dat afară din Rai pe Adam şi Eva, El a vrut să-i lase să sufere! Ei au fost nevoiţi să muncească din greu ca să-şi câştige pâinea cea de zi cu zi. Să-ţi câştigi pâinea prin sudoarea frunţii, aşa scrie în Biblie. Deci Dumnezeu i-a “binecuvântat”!
După un timp foarte lung, în timp ce urmaşii lor nu au mai păcătuit deloc şi răul a fost comis numai de strămoşii lor, îngerii şi fiinţele cereşti au avut simpatie faţă de ei. Pentru că nu mai puteau să îndure suferinţa teribilă de pe pământ, ei s-au rugat la Dumnezeu: “Te rugăm, lasă-ne să mergem acolo şi să-i ajutăm. Ei s-au comportat bine, acum nu mai sunt decât copiii lor şi nepoţii lor, care nu mai sunt răi deloc. Cei vinovaţi sunt strămoşii lor, te rugăm, dă-le o şansă…”
Dumnezeu, milos ca întotdeauna, a spus “da”!
Îngerii au venit şi ne-au învăţat multe despre puterile magice şi felul cum să ne îmbunătăţim viaţa, cum să construim maşini eficiente ca să ne facem viaţa mult mai confortabilă şi cât mai puţină durere. Unii cercetători foarte buni, au coborât aici ca să ne înveţe tehnologie ştiinţifică care erau un fel de secrete ale universului. Dincolo de aşteptare, după ce am învăţat o parte din ele, noi am vrut să învăţăm totul. Chiar înainte să le învăţăm cum trebuie, gândurile noastre rele şi lacome, au început să apară din nou. Am început să fim mândri că eram capabili să producem foarte multe lucruri, şi gândindu-ne că eram la acelaşi nivel cu îngerii, i-am forţat atunci să ne înveţe totul.
Îngerii ne-au spus: “Luaţi-o încet, concentraţi-vă pe primul lucru şi lăsaţi-ne să vedem cum îl faceţi, celelalte lucruri pot fi folosite numai atunci când aţi făcut progrese la nivelul moral şi al înţelepciunii. Nu este timpul potrivit acum, nu vă putem învăţa acum puterea magică superlativă din cea mai înaltă realitate.” Totuşi, ei au insistat şi i-au ameninţat pe îngeri: ” Acum noi ştim cum să facem multe lucruri! Putem să producem tot felul de arme şi avem multă putere magică. Dacă refuzaţi să ne daţi mai mult, atunci o să o luăm cu forţa de la voi.” Ei erau ca studenţii artelor marţiale care doreau să se lupte cu maestrul lor. Deşi nu erau decât nişte începători, ei se gândeau că sunt destul de puternici ca să-i provoace pe învăţătorii lor.
Desigur că îngerii au refuzat. “Sub nici o formă! Puterea magică şi înţelepciunea superlativă trebuie să fie acompaniate de virtuţi extraordinare, altfel o să faceţi fapte rele sau pur şi simplu nu veţi fi în stare să vă folosiţi de ele.” Dar ei nu ascultau deloc şi au decis să le ia cu forţa. Ei aveau toate armele gata şi au ameninţat atunci, să le atace pe fiinţele de acolo de sus. Ei chiar au reuşit să ajungă acolo, deci gardienii universului au reacţionat atunci. Ei s-au folosit de puteri magice şi arme mult mai puternice ca să ne distrugă armele noastre şi i-au trimis pe oamenii noştri înapoi acolo de unde veniseră. Unii din ei nu au reuşit să se mai întoarcă, deci au murit acolo, cam aceasta a fost povestea, în mare.
De atunci încolo, Buddha şi Bodhisattva nu au mai avut încredere în noi deloc şi nu ne mai dau nici un fel de puteri magice. Totuşi, puterile magice care au fost învăţate în vieţile anterioare nu au fost eradicate, deci mai sunt unele urme rămase în noi. De aceea unele persoane pot să facă instantaneu unele mundre sau incantaţii magice, deşi nu le-au învăţat de la cineva. Acestea sunt impresii rămase din vieţile lor trecute. Printre ei se numără şi cei care pot să facă bombele atomice, bombele negre, bombele albe şi tot aşa! Cu toţii sunt “băieţii răi”!
După ce ne-au distrus armele noastre cosmice, îngerii ne-au încuiat aici. Cum de au reuşit să ne încuie aici? Ei nu puteau să folosească lanţuri sau să folosească puteri magice obişnuite, pentru că noi le învăţasem deja pe toate, noi ştiam cum să trecem mai departe şi să scăpăm. Ca urmare, ei au construit un mod foarte flexibil prin care să ne învingă forţele, prin sentimentele de afecţiune şi karma. Ei au creat un sistem de legi karmice, în care noi ne naştem şi suntem distruşi. În realitate, îngerii nu trebuie să aibă nimic de-a face cu noi, este chiar incredibil! Indiferent dacă ai făcut fapte bune sau rele, trebuie să te întorci înapoi, să te reîncarnezi. Acesta este un lucru extraordinar! De atunci încolo, noi am fost înlănţuiţi aici până acum, nu putem să scăpăm niciodată, indiferent cât de mult încercăm, pur şi simplu nu putem să mergem mai sus.
La fel ca poarta principală a unei închisori, nu poţi să ieşi afară decât dacă treci prin poartă, dacă sapi un tunel sau încerci alte lucruri, mai devreme sau mai târziu vei fi prins de poliţie şi în momentul în care eşti prins, pedeapsa va fi şi mai mare, şi vei fi supravegheat şi mai strict. De aceea majoritatea nu reuşesc să fie eliberaţi dacă practică şi meditează singuri. Ei încearcă să sape un tunel sau să facă o gaură în perete, dar acestea nu fac decât să ducă la consecinţe şi mai grave. Noi spunem că ei sunt posedaţi. De aceea legea karmei este ca un lanţ, un lacăt sau o poartă care ne ţine aici, în felul acesta lucrează. Este făcut de către îngeri, altfel, cum ar putea ei să ne ţină aici?
Oh! Noi aveam puteri magice extraordinare, nu ne lua decât câteva minute ca să ajungem pe Jupiter, Marte sau la Soare. Echipaţi cu arme puternice şi puteri magice foarte mari, nimeni nu putea să ne oprească. Noi aveam o înţelepciune extraordinară, dar am folosit-o ca să facem lucruri rele, oamenii de atunci erau foarte barbari şi fără moralitate, ei nu doreau să înveţe mai mult! Probabil că îngerii s-au gândit că şi noi suntem la fel de binevoitori ca şi ei, deci ei nu au dat atenţie prea multă la moralitate. Ei nu i-au învăţat pe oameni să fie atenţi la cele cinci precepte şi să fie iniţiaţi înainte să practice meditaţia. Ei nu i-au învăţat decât cum să mediteze, mâncatul cărnii nu era interzis şi preceptele nu erau respectate, deci oamenii nu şi-au dezvoltat moralitatea şi bunăvoinţa. Dacă o persoană este imorală şi are o poziţie înaltă în guvern, cu cât puterea lui este mai mare, cu atât poate să facă mai multe rele faţă de oameni.
În timpurile vechi, îngerii au greşit pentru că au neglijat faptul de a ne învăţa să ne dezvoltăm moralitatea, şi s-au concentrat în exclusivitate ca să aibă grijă de aspectul nostru material. Ei au văzut că fiinţele umane suferă foarte mult, lăcrimând şi asudând în fiecare zi şi totuşi, nu aveau destul ca să mănânce, nu ştiau cum să folosească îngrăşămintele în agricultură şi erau ignoranţi faţă de cele mai civilizate lucruri. Ei nu obţineau decât foarte puţin, în tot ce făceau, pentru că Dumnezeu a spus: “Prin sudoarea frunţii să-ţi câştigi pâinea!” El nu a spus că noi putem să strângem câte ceva şi să le punem la bancă, El nu a spus decât: ”Mănâncă atât cât să supravieţuieşti.” Oricum, atunci nu erau bănci! El nu s-a gândit atunci la aşa ceva, El a spus că era destul de bine că aveam suficient ce să folosim atunci, Dumnezeu a fost foarte cinstit şi sincer. Nu s-a gândit niciodată la sistemul băncilor şi la împrumuturi! (Maestra râde) Atunci nu exista un asemenea sistem.
Deci când fiinţele cereşti au văzut că oamenii suferă aşa de mult, ei şi-au făcut griji numai despre aspectul material, şi au uitat că moralitatea era mult mai importantă. Dacă oamenii nu au moralitate, atunci nu fac decât să ajungă şi mai rău dacă li se dă multe lucruri materiale. Ei nu le preţuiesc, nici nu-şi pot menţine bunăstarea mai departe şi nici nu o împart cu ceilalţi. Când au putere şi bunăstare, o folosesc doar ca să facă lucruri rele.
Dacă vă uitaţi la TV şi citiţi ziarele sau din cărţi, atunci o să vedeţi că istoria noastră este plină de oficiali care au fost corupţi, ei i-au exploatat pe oameni şi le-au furat avuţiile, cu cât poziţia lor era mai sus, cu atât mai rău se comportau ei. La final, tot guvernul era corupt. Dacă aceste persoane nu erau oficiali foarte înalţi, dar erau fermieri foarte săraci, atunci nu aveau şanse să facă atâta rău. Cel mai mult ar fi făcut numai lucruri minore, de exemplu să-i înşele pe vecinii lor pentru o bucată de pământ sau să câştige bani mai mulţi de la oameni prin înşelătorie în tranzacţii. Dar din moment ce erau oficiali, atunci au putut să corupă mulţi oameni, cu cât poziţia lor era mai înaltă, cu atât puteau să intimideze mai multe persoane. De aceea este foarte periculos să ai oficiali care nu au moralitate.
La fel, nimeni nu i-a învăţat pe strămoşii noştri despre etică, îngerii erau foarte naivi, miloşi şi erau ei înşişi virtuoşi, deci ei nu s-au gândit niciodată că nouă ne lipseşte etica. Ar fi trebuit să fie un motiv pentru care Dumnezeu ne-a condamnat pe pământ, şi lipsa de moralitate era, cu siguranţă, un motiv. Altfel, noi am fi fost îndreptăţiţi să stăm în Rai! Noi am venit aici din cauza calităţilor noastre pline de defecte, la fel ca un student care trebuie să mai repete încă un an.
Văzând că nouă ne lipsesc lucrurile materiale, îngerilor le-a fost milă de noi şi ne-au dat o mână de ajutor foarte repede, la fel ca atunci când noi am mers să ajutăm victimele dezastrului din Filipine, mai întâi şi noi am acordat prioritate aspectului material, pentru că ne era frică că ei ar fi murit de foame. De aceea, atunci când mergem în Filipine, China sau Au Lac ca să dăm ajutor în dezastrele naturale, foarte rar noi vorbim despre alte lucruri. Eu nu le spun decât: “Ajutorul nostru material nu este decât temporar. Să aveţi grijă şi de sufletul lor puţin, şi să le spuneţi să se roage în interior pentru ajutorul lui Dumnezeu, ca să poată fi eliberaţi din suferinţă pentru totdeauna. Mai departe, sfătuiţi-i să fie oameni buni, şi să încerce să fie vegetarieni şi aşa mai departe. Învăţaţi-i câte ceva, ca să-i ajutaţi să înţeleagă câte ceva.”
Altfel, ei ar crede că ar fi suficient să ia orezul, mâncarea şi banii. S-ar putea să fie bine pentru câteva luni, dar nu le susţine decât corpul material. Azi s-ar putea să avem corpul, dar mâine s-ar putea să-l pierdem, nu poate să fie salvat în permanenţă. Atunci când îi ajutăm pe oameni, nu este chiar aşa de important să avem grijă de corpul lor, pentru că este ceva efemer. S-ar putea să se piardă într-un accident de maşină, mâine, sau într-un cutremur, sau să fie luat de apa din inundaţie. Nu este nimic de care să fim mândri atunci când îi ajutăm pe oameni în dezastrele naturale, nu înseamnă nimic ca să-i ajuţi să-şi menţină mai departe acest corp fizic, numai pentru câteva luni!
Dacă aceşti oameni ar muri mai târziu, ei vor suferi acelaşi dureri atunci când vor veni înapoi aici. Dacă reuşesc să scape de inundaţiile de aici, s-ar putea să dea peste un incendiu imens în altă parte, sau vor fi născuţi din nou şi atunci să dea peste un incendiu natural, nimic nu este sigur! Deci noi am profitat de oportunitate ca să le spunem despre calea spre eliberare, să-i sfătuim cum să fie vegetarieni sau cum să se roage sincer la Dumnezeu pentru ajutor. Atunci, probabil că ar putea să întâlnească un Maestru iluminat când o să vină înapoi în viaţa următoare, acesta este ajutorul adevărat dat în momentele de dezastre. Altfel, s-ar putea să reuşim să-i salvăm de data aceasta, dar foarte curând s-ar putea să dea peste un alt dezastru, cine poate să garanteze că nu vor mai fi nici un fel de inundaţii, cutremure sau erupţii vulcanice?
Aceea a fost prima dată pentru îngeri să vină în contact cu fiinţele umane, deci ei nu s-au gândit foarte atent la toate acestea! Mai înainte, când discipolii noştri călugări au mers ca să ofere ajutor material, nici ei nu s-au gândit la acest aspect cu atenţie. Nici Dumnezeu nu se gândeşte prea mult la aceste lucruri, pentru că El se bucură de vinurile şi delicatesele din Rai! Dacă oamenii suferă foarte mult, este treaba lor, Dumnezeu nu suferă, deci El nu ştie nimic. De aceea voi aţi observat că unele persoane foarte bogate sunt foarte antipatici cu săracii, nu că sunt răi sau zgârciţi, dar ei nu cunosc suferinţa celor săraci şi de ce au nevoie de ajutorul lor. Dacă noi suntem sănătoşi, atunci nu putem să ne închipuim suferinţa celor care sunt bolnavi, este aşa cum spune lumea: noi nu putem să realizăm durerea prin care au trecut părinţii, decât atunci când şi noi la rândul nostru suntem părinţi. Şi este ceva foarte adevărat!
Şi eu am avut aceeaşi experienţă, doar atunci când sunt bolnavă, mă gândesc la suferinţa celor bolnavi. De aceea atunci când sunt bolnavă, nu mă rog pentru vindecarea mea, pentru că îmi este frică că voi uita durerea celor bolnavi atunci când am să mă fac bine. Deci las totul să fie aşa cum este şi nu mă rog deloc! Atunci când mă rog, atunci îi cer lui Dumnezeu: “Dacă este posibil, lasă-mă pe mine să mă îmbolnăvesc în locul celorlalţi, dacă prin suferinţa sau durerea mea poţi să le dai lor în schimb fericire!”
După ce îngerii ne-au învăţat unele puteri magice, viciile şi brutalitatea din noi s-au dezvoltat şi mai mult, şi era prea târziu ca să le mai controlăm. Noi nu ne-am dezvoltat şi moralitatea în acelaşi timp. Ei nu ne-au învăţat decât puterile magice dar nici un fel de etică, deci a fost foarte târziu! Noi am obţinut deja puterile magice şi puterea, deci era prea târziu ca să ne antrenăm şi moralitatea. De aceea, îngerii au trebuit să folosească aceste metode ca să ne lege aici.
S-ar putea să mă întrebaţi: “Prima barieră este sentimentul de afecţiune şi a doua este karma. Acestea ar fi suficiente, atunci de ce a mai fost nevoie de a treia? Şi la ce serveşte lumea de la nivelul patru?” Este pentru siguranţă! Să vă uitaţi la prizonierii dintr-o închisoare, ei sunt înlănţuiţi şi sunt multe porţi în interior, alături de garduri cu sârmă ghimpată şi peretele din afară păzit de foarte mulţi ofiţeri de poliţie. La fel, ei mai au şi un sistem care să-i oprească pe cei care scapă imediat, de exemplu un gard electric. Când cineva se urcă pe acest gard, el va fi şocat cu curent electric şi va cădea, nici nu trebuie să mai alergi să-l prinzi. La fel, ei au radare şi alarme, dacă cineva scapă afară, alarma va începe să ţipe şi atunci toată lumea o să ştie.
La fel, oamenii pe pământ suferă deja destul de mult pentru că au fost încuiaţi dincolo de aceste două porţi şi nu sunt capabili să scape. Şi totuşi, ei au creat şi o a treia poartă! La ce serveşte această poartă? Este pentru cazul în care o persoană este foarte inteligentă şi ştie că faptele rele vor duce la o răsplată rea şi faptele bune vor duce la o răsplată bună, atunci ce se va întâmpla dacă el nu face nici fapte bune şi nici fapte rele şi atunci ajung în lumea de la nivelul al Treilea? Dacă nu ar fi fost nici un perete în această lume, atunci el ar fi ajuns direct în Rai!
Chiar dacă el nu a făcut nici fapte bune şi nici fapte rele, nu înseamnă că el este binevoitor. Poate că el a făcut un plan foarte bun, şi ştia că va fi înlănţuit de ceea ce va face, şi atunci a decis să nu aibă nici un fel de sentimente sau afecţiune! “Noi putem să aşteptăm până când ajungem sus acolo, pentru că sunt femei cereşti foarte frumoase acolo, de ce să fim legaţi aici? De azi înainte, noi am decis să nu mai avem nici un sentiment de afecţiune între noi, să ne abţinem să facem fapte bune sau fapte rele, şi atunci să vedem dacă putem să scăpăm!” Şi totuşi, nu putem să scăpăm, pentru că îngerii s-au gândit şi la asta, ei sunt mai isteţi ca noi, poate că le-a fost frică de noi atunci, pentru că am fost într-adevăr “minunaţi”!
Deci mai este o a treia barieră, după cea de-a doua. Cum ne opreşte această barieră? Noi nu mai avem nici un sentiment de afecţiune, şi nu am făcut nimic bun sau rău, atunci ce altceva ar putea să ne mai lege aici? Vă aduceţi aminte care sunt caracteristicile lumii de la Nivelul Trei? Este puterea Creaţiei! Brahma este creatorul de la nivelul celor Trei Lumi, aşa numitul creator pe care îl ştim noi, se află numai la nivelul celor Trei Lumi. Creatorul recunoscut de majoritatea dintre noi este acest Brahma.
Cum ar putea îngerii să ne lege aici, prin a ne oferi această putere a creaţiei? Este pentru că deşi noi am atins acel nivel, noi tot mai avem egoul. Noi tot ne spunem să nu facem lucruri bune sau lucruri rele, din moment ce avem această putere, inteligenţa şi voinţa de a ne controla pe noi, totuşi noi avem şi egoul. Dacă am avea şi puterea magică ca să creăm ceva, atunci am putea să fim şi mai aroganţi. Deşi această aroganţă este una de natură nobilă, dar rămâne mai departe tot ca un fel de aroganţă.
“Oh, eu sunt minunat! Acum pot să scriu poezii, pot să cânt la pian şi pot să fac ce doresc. Multe din abilităţile mele s-au dezvoltat acum!” Ca urmare, noi ajungem şi mai aroganţi, şi din moment ce suntem la nivelul celor Trei Lumi, nu putem să ne controlăm egoul. Noi nu ne-am antrenat moralitatea, nu ne-am înfrânt egoul şi nu am învăţat să fim smeriţi. Deci cu cât obţinem mai mult sau creăm mai mult, cu atât mai mare este şi aroganţa noastră. În felul acesta suntem opriţi aici.
Sau vom fi foarte mândri dacă am ajuns mai înţelepţi şi mai capabili în discuţiile contradictorii: “Eu sunt mai bun ca el, pentru că el a pierdut argumentul în faţa mea, eu am absolvit deja, dar el nu, eu pot să fac asta în timp ce el nu poate …” Acesta este doar un exemplu sau altul este aşa: “Eu am regrete, el nu are, lumea spune că Maestrul îi iubeşte pe cei care regretă, deci eu sunt extraordinar!” Puteţi să vă imaginaţi că şi regretul poate face să fii arogant? Orice suntem capabili să creăm ne poate face să ne simţim mândri, de aceea este extrem de dificil pentru noi să trecem dincolo de cele trei lumi. Toată lumea se reîntoarce mereu în cele trei lumi, gândindu-se că ei sunt supremi şi sunt extraordinari.
Cei care sunt smeriţi vor spune: “Oh! Eu sunt foarte smerit, sunt mai smerit decât el. Cine este mai smerit ca mine?” Cei care sunt aproape de Maestru vor crede de asemenea că ei sunt extraordinari. “Maestrul are încredere în mine! Trebuie să fie ceva special în legătură cu mine.” Cei care nu pot să ajungă aproape de Maestru, se vor consola atunci: “Cei care sunt aproape de Maestru sunt demoni. (Maestra şi audienţa râd) Eu nu sunt aşa de bolnav, deci Maestrul nu mă cheamă să fiu lângă El.”
Deci îngerii au fost foarte ingenioşi, eu chiar îi admir cu adevărat! Aceasta este singura cale prin care să-i controlezi pe oameni, pentru că noi suntem foarte inteligenţi. Putem să ajungem pe fundul oceanului, să zburăm în spaţiul cosmic şi să aterizăm pe Marte, nu am făcut excepţie nici în privinţa lunii, numai soarele este prea fierbinte pentru noi, deci nu îndrăznim să ne apropiem prea mult. Altfel, şi soarele ar tremura în curând, i-ar fi frică că o să ajungem acolo şi să-i furăm energia şi să-l lăsăm să îngheţe de moarte. Noi am început deja să-i furăm energia, nu-i aşa? (Energia solară.) Noi facem şi creăm tot felul de lucruri, deci şi soarele a început să tremure.
Oh! Este ceva teribil! Cine ne poate opri? Noi ne masacrăm chiar şi rasa noastră, deci cine ne mai poate intimida? Oamenii din această ţară îi omoară pe oamenii din cealaltă ţară, această persoană o omoară pe acea persoană, este o atmosferă de luptă pentru viaţă şi moarte! Lupta are loc în fiecare zi, noi nu avem simpatie nici măcar pentru rasa noastră, atunci de cine să ne mai fie frică? Îngerii sunt invizibili pentru noi şi la fel, nu au nici o relaţie cu noi, deci am putea să furăm de la ei dacă ar fi posibil aşa ceva. Sistemul de la nivelul celor trei lumi, care ne ţine închişi aici, este incredibil, şi este mult mai puternic decât orice putere magică pe care am învăţat-o până acum. Altfel, prin puterile magice pe care le-am învăţat atunci, am putea să trecem dincolo de treizeci de lumi, să nu mai vorbim de trei lumi! Mai înainte, noi puteam să spargem linia de apărare a oricărei planete şi să mergem mai sus.
La origine, fiecare planetă avea un văl de apărare, oamenii nu puteau să treacă de această protecţie, dacă nu ştiau metoda. Îngerii au fost foarte stupizi şi ne-au învăţat cum să dizolvăm câmpul magnetic, ca urmare noi am reuşit să trecem mai departe. Altfel, nu am fi putut niciodată să o facem, la fel cum fiecare naţiune are graniţele ei care sunt păzite de ofiţeri de poliţie şi de soldaţi, numai atunci când ai viză proprie, atunci te lasă să intri acolo şi să trăieşti acolo pentru o perioadă limitată de timp.
La început ei nu au vrut să atace pământul folosind o forţă aşa de mare. Dar au vrut să ne distrugă armele noastre foarte puternice, deci au fost nevoiţi să folosească o forţă foarte mare. Nu numai pământul nostru a fost afectat, dar şi câteva din planetele din vecinătate sau de pe aceeaşi orbită cu noi, şi acestea au fost influenţate de explozie. Ca urmare, plantele de pe unele planete au dispărut complet, nici o fiinţă umană nu mai putea să trăiască acolo, şi pământul nu mai era bun pentru agricultură. A început să fie foarte periculos pe aceste planete, pentru că nu mai era aer sau o atmosferă de protecţie, oamenii ar muri dacă ar locui acolo, deci eu au săpat galerii şi au trăit sub pământ. Chiar şi pomii şi florile au fost mutaţi sub pământ, casele au fost construite tot acolo, cu un perete de protecţie deasupra lor. Dacă ar fi vrut să iasă afară, atunci trebuiau să deschidă poarta foarte repede şi să sară direct în OZN, şi când s-ar întoarce înapoi, atunci la fel, sar direct din OZN sub pământ. Nu puteau să se expună faţă de aer, pentru că ar fi murit atunci. Atmosfera era foarte toxică, încât era letală pentru plante şi fiinţele umane.
De exemplu, noi ştim că unele gaze sunt otrăvitoare şi letale, putem să murim dacă nu suntem atenţi. Aceste planete afectate de explozie, au produs o atmosferă toxică care era letală pentru fiinţele vii. Desigur că situaţia se va îmbunătăţi după câteva sute de mii de ani, dar nu se va reface complet. De aceea nu putem să spunem că, atunci când noi sau planeta noastră a făcut ceva, noi suntem singurii care suferă de pe urma consecinţelor, uneori şi celelalte persoane sunt afectate.
La vremea respectivă, noi am vrut să atacăm câteva planete, şi ca urmare ei s-au răzbunat. Chiar dacă Buddha le-a spus să nu o facă, aceea a fost reacţia lor naturală. Ca urmare, şi ei au creat karma foarte multă pe care au trebuit să o plătească mai târziu, deci a fost o situaţie extrem de dificilă.
La final, mai este şi lumea de la nivelul al Patrulea, ultima zonă de protecţie. Este similar cu închisoarea în care noi îi punem pe prizonieri. Chiar dacă unii din ei au mai multă libertate, au învăţat să fie mai inteligenţi şi să arate mai bine din afară, totuşi nu-i putem lăsa să se piardă pe străzi pentru că ei sunt mai departe prizonieri. Ei nu şi-au plătit crimele sau nu şi-au completat termenul, dacă ar avea prea multă libertate atunci s-ar putea să devină neliniştiţi şi răzbunători. Deci avem nevoie de un perete în afară! Ei sunt liberi să treacă de multe porţi fără intervenţia gardienilor, dar noaptea trebuie să meargă înapoi şi să doarmă în celula lor, ca să-i oprească să facă lucruri rele, gardienii nu sunt siguri ce gândesc prizonierii în mintea lor, ei arată bine pe dinafară, dar nu putem să le citim gândurile. De aceea este necesar să fie un perete!
În mod similar, dacă am ajuns la lumea de la nivelul Trei, atunci şi noi am devenit foarte binevoitori, de exemplu nu mai suntem legaţi de nici un sentiment de afecţiune, putem să ne controlăm pe noi, avem înţelepciune, elocvenţă în vorbă şi puterea de creaţie. Totuşi, nimeni nu ştie dacă suntem cu adevărat virtuoşi în interior, şi dacă am ajuns la stadiul la care să nu mai avem nici un egou. Deci nu ne este permis să mergem mai sus aşa după cum vrem noi. Ce se va întâmpla dacă învăţăm nişte lucruri periculoase şi venim înapoi ca să-i rănim pe oameni? S-ar putea chiar să-i atacăm pe îngeri aşa cum am făcut mai înainte, de aceea nu este foarte sigur să ai numai trei bariere!
Noi ne vom recuceri libertatea în lumea de la nivelul al patrulea. Noi suntem mult mai liberi, din moment ce nu mai avem nici o karma, şi avem putere şi înţelepciune. Totuşi, sufletul nostru se află mai departe sub observaţie. De aceea, cu cât urcăm mai sus, cu atât avem parte de încercări mai multe. Ahh! Dumnezeu şi Buddha nu mai îndrăznesc să aibă încredere în noi. Ce se întâmplă dacă noi le vom ataca tronurile cu pistoale şi cuţite! (Maestra şi audienţa râd) S-ar putea să o ameninţăm pe Quan Yin Bodhisattva sau să-i cerem lui Buddha Shakyamuni să se predea: “Adună-ţi repede toţi discipolii şi spune-le să asculte de ordinele noastre!” Văzând că Buddha Shakyamuni este ţinut ostatic, ei nu ar îndrăzni să mai facă nimic, şi toţi îngerii se vor preda atunci. Vă puteţi închipui ce fel de situaţie ar fi atunci?
De aceea, lumea de la nivelul Patru este atât de vastă şi întunecată, este foarte dificil să treci de ea, este ultima zonă de protecţie faţă de lumile superioare. Atunci când ajungem în lumea de la nivelul Trei, noi suntem deja cineva, avem puteri magice, suntem inteligenţi, suntem capabili să inventăm lucruri şi suntem liberi de legăturile pline de afecţiune. Oh! Noi avem o voinţă foarte puternică şi o putere incredibilă! Dacă mergem mai sus şi ne avântăm în lumea lor, atunci Buddha ar fi într-un pericol foarte mare, ar fi prea târziu ca să ne mai oprească!
De aceea, lumea de la nivelul Patru este cea mai dificilă de parcurs. Fără un Maestru iluminat care să garanteze pentru noi, nu vom izbuti niciodată. Nouă ne este permis să mergem liber unde vrem în lumea a treia sau chiar şi la nivelul lumii a patra, putem să stăm acolo. Putem să zburăm liber peste tot, şi să ne bucurăm de lumina celor 16 mii de sori, dar asta este, nimic mai mult. Putem să mergem oriunde, dar nu mai sus, trecerea aceea ascunsă nu ne va fi arătată decât dacă avem un Maestru iluminat care să ne îndrume. Este ca o uşă secretă care are nevoie de un cod secret ca să fie deschisă. Numai una sau două persoane o ştiu, la fel ca un secret de apărare naţională, unele butoane sau coduri secrete nu sunt cunoscute decât de câţiva oameni din departamentul de apărare. Nimeni nu le mai ştie, pentru că le este frică că vor fi dezvăluite spionilor duşmani şi atunci ei vor avea probleme.
Acum ştiţi la ce serveşte lumea de la nivelul Patru! Este un sistem foarte logic, nu? Nu este nimic misterios, nu trebuie să mergeţi pe ghicite sau să aveţi dubii în cuvintele mele: ”De ce este aşa? Chiar aşa să fie?” Mai aveţi vreun dubiu? (Audienţa spune nu!).