Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
Centrul Hsihu, Formosa – 30 mai 1990
(original în limba chineză)
Acum, timpul potopului a trecut şi Noe a trăit până la vârsta de 800 de ani şi a avut mulţi fii, probabil cu miile! În carte se spune că Noe şi copiii lui cultivau pământul şi creşteau viţă de vie. Copiii lui au avut la rândul lor mulţi copii, care la rândul lor au avut şi ei copii, deci erau generaţii după generaţii. Nu mult după aceea, numărul oamenilor a crescut şi multe familii au fost nevoite să se mute în altă parte, dacă nu ar fi făcut-o, atunci nu era destulă iarbă pentru animale. Cu toţii vorbeau o limbă foarte simplă, deci se înţelegeau unii cu alţii foarte bine şi era foarte uşor să coopereze între ei pentru orice fel de planuri sau treburi.
Unii din ei s-au mutat într-un loc numit Babilon, unde au inventat un mod de a face cărămizi, au învăţat să ardă cărămizile şi în felul acesta să le facă să fie tari şi rezistente. La fel, au învăţat şi cum să lipească cărămizile una lângă alta folosind un material vechi asemănător cu cimentul pe care îl avem noi astăzi. În felul acesta au fost capabili să construiască case.
Într-o zi, unul din ei a spus: “Ar trebui să construim pentru noi un oraş mare şi în oraşul acela să facem un turn sacru, mare şi înalt cum nu s-a mai pomenit până acum, deci o să ne poarte numele.” Ce prostie! (audienţa râde) Ei doreau să-l construiască ca să fie faimoşi. Atunci toată lumea din Babilon a fost de acord, gândindu-se că este o idee foarte bună. De atunci încolo, cu toţii au muncit din greu ca să construiască Turnul lui Babel.
Dumnezeu a început să le vadă munca, din Rai. Văzând că pereţii ajung din ce în ce mai înalţi şi că oamenii aveau ideii şi mai multe şi erau din ce în ce mai ocupaţi în mintea lor, Dumnezeu a ştiut atunci că vor fi probleme. Fiinţele umane au început să gândească prea mult şi atunci egourile lor şi preocupările legate de viaţa de zi cu zi se extindeau. La momentul respectiv, oamenii au început să creadă că ei sunt zei şi că sunt capabili să facă orice.
Ca urmare, înainte de a termina tunelul, lui Dumnezeu i-a venit o idee, El s-a gândit că dacă oamenii ar vorbi în limbi diferite, atunci nu s-ar mai înţelege unii cu alţii şi ca urmare nu vor mai lucra cu atâta zel. Atunci Dumnezeu a început să le creeze confuzi în limbaj, deci i-a trimis pe oameni în colţuri diferite ale lumii, la nord, la sud, al est şi la vest. Unii s-au aşezat pe continent, iar alţii pe insule, unii s-au mutat spre locuri foarte îndepărtate, unii au mers în Egipt, unii in Africa şi alţii în Arabia.
Descendenţii lui Noe s-au înmulţit şi au devenit din ce în ce mai numeroşi, fiecare linie de rudenie a generat mulţi bărbaţi şi femei, fiecare familie a devenit din ce în ce mai mare, într-un final ei au ajuns naţiuni. În fiecare naţiune, oamenii vorbeau o limbă diferită, deci de atunci încolo nu mai puteau să muncească împreună sau să comunice între ei.
Până acum, de fiecare dată când oamenii se gândesc la Turnul lui Babel, îşi aduc aminte de ce oamenii vorbesc atât de multe aiureli, care înseamnă tralala. Cuvântul babel înseamnă să vorbeşti ca copiii mici, gângurind, deci turnul a fost numit Turnul lui Babel. La fel cu gânguritul, noi vorbim prea mult, tot timpul.
Aceasta este o poveste despre Dumnezeu şi urmaşii lui Noe, dar povestea are o morală şi noi putem să învăţăm din ea. Care este morala? Cu cât oamenii ajung mai confortabili, au atât mai puţin se gândesc la Dumnezeu. În trecut, când părinţii lor erau în viaţă, totul era foarte simplu, toată lumea trăia în arcă şi îşi aduceau aminte de Dumnezeu tot timpul. Nu mult după aceea, Dumnezeu le-a dat o viaţă confortabilă. Nu mai erau inundaţii, nu mai erau pedepse, deci nimic care să le aducă aminte, deci ei au început să se simtă ca şi cum ei erau foarte mari.
Uneori, când noi trăim o viaţă mai confortabilă, ajungem să dorim şi mai mult, la fel ca Eva (frumoasa – sună similar în chineză) şi Adam (urâtul – sună similar în chineză). Când erau încă în Rai, au fost furaţi de propriile lor iluzii, gândindu-se că nu au destul şi că ei ar trebui să fie la fel ca Dumnezeu. Dar care este scopul să fii la fel ca Dumnezeu? Era vorba doar de un măr pe care ei nu-l puteau avea şi au fost păcăliţi ca să facă un lucru atât de stupid. Ei aveau deja toată lumea şi tot Raiul numai pentru ei, erau fericiţi în fiecare zi şi aveau tot ce-şi doreau, totuşi, ei doreau să fie ca Dumnezeu. Cât de stupizi au fost! Nu e de mirare că Dumnezeu i-a pedepsit şi i-a trimis jos pe pământ, numai în felul acesta ar putea să-şi înveţe lecţia. Atunci o să ştie şi ei: „Viaţa dinainte era bună, acum este foarte grea”. Şi atunci vor începe să aprecieze totul. Ei au avut deja totul cu excepţia unui singur măr, totuşi l-au furat şi pe acela ca să fie ca Dumnezeu. Ce egouri aveau! Nu mai era nici o speranţă!
De aceea, noi trebuie să ne facem o introspecţie din când în când. Când avem o viaţă bună, n-ar trebui să ne dorim prea multe, pentru că vom regreta mai târziu când va fi prea târziu ca să ne întoarcem de unde am fost. În mod normal, când au o viaţă confortabilă, oamenii au tendinţa de a uita şi atunci fac tot felul de lucruri neplăcute sau lucruri care nu ar trebui făcute. De aceea, chiar şi situaţiile în care suntem fericiţi şi relaxaţi, n-ar trebui să uităm, să ne complacem şi să ne răsfăţăm, să devenim slabi şi incapabili să supravieţuim în situaţiile dificile. În schimb, ar trebui să ne menţinem curajul şi o inimă echilibrată.