Select Page

Maestra vorbeşte despre post (veganism)

1280x800_22

„Noi trebuie să respectăm toate vieţile din planul creaţiei lui Dumnezeu. Noi putem să vedem şi singuri că tot ce are viaţă se opune suferinţei, se opune morţii. Dacă omorâm sau vedem cum un animal este omorât, atunci noi vedem că ele suferă şi încearcă să fugă, ceea ce înseamnă că Dumnezeu le-a dat instinctul de a dori să trăiască. Deci dacă noi intervenim şi le luăm viaţa, atunci noi ne amestecăm în voinţa lui Dumnezeu. De aceea, ar trebui să tratăm fiecare fiinţă la fel cum ne place nouă să fim trataţi şi atunci şi viaţa noastră va fi binecuvântată cu graţie, longevitate şi înţelepciune.

Din: “Respectaţi toate vieţile şi atunci şi viaţa voastră va fi binecuvântată”
Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
Casa presei, Panama, 29 noiembrie, 1989

„Indiferent de religia sau credinţa noastră, noi ştim că animalele au suflet pentru că se pot mişca după cum doresc. Orice fiinţă cu conştiinţă care se mişcă de la sine, care are intenţia de a se mişca şi are minte ca să-şi comande mişcările, formează legături de afinitate cu multe alte fiinţe şi adună experienţe multe şi îşi dezvoltă inteligenţa şi toate acestea duc la apariţia ataşamentului. Când aceste fiinţe cu conştiinţă devin ataşate de inteligenţa şi experienţa lor acumulată, atunci ele devin implicate emoţional în viaţă şi le este frică de moarte. Din cauza dorinţei lor de a trăi mult, de a avea mai multe experienţe, activitate mai multă şi oportunitatea de a stabili legături şi de a învăţa de la alte fiinţe, atunci inimile lor devin pline de afecţiunea pentru viaţă şi frica de moarte şi sentimentul de ură, bunătate şi recunoştinţă.

Dacă noi mâncăm animale, atunci inconştient luăm asupra noastră câmpul lor magnetic care este caracterizat de dorinţa puternică de a trăi şi de frica de moarte. Atunci noi rămânem blocaţi acolo, ca şi cum am călcat într-un fel de clei şi piciorul nostru a rămas lipit acolo şi şi-a pierdut mobilitatea. Să calci cu pasul pe nisip este în regulă, pentru că nu se lipeşte nimic de tine, fiecare material are calitatea lui. Deci dacă noi ne lovim de calităţile animalelor de ataşament faţă de viaţă, atunci câmpul lor magnetic plin de ură se ataşează de sufletul nostru, ne prinde în capcană, ne presează şi ne ia libertatea.

Plantele nu se mişcă fără a fi legănate de vânt, deci ele au mai puţină experienţă şi inteligenţă. Cu felul acesta limitat de conştiinţă, ele au ataşament mai puţin. Pentru plante, nu este o problemă atât de importantă să moară şi să fie renăscute din nou, pentru că ele au experienţe şi ataşamente puţine. Din contră, animalele au mai multe experienţe pentru că ele se pot mişca după cum doresc. De exemplu, un câine se poate duce să-şi caute perechea şi o caută până a doua zi, gândindu-se: „Oh, aceasta este mai frumoasă decât ultima!” Ataşamentul se naşte de pe urma situaţiilor de genul acesta, de aceea ei sunt ataşaţi de viaţă. Sub influenţa acestor fenomene, toate animalele iubesc viaţa şi le este frică de moarte. Dar cu plantele lucrurile nu stau aşa, pentru că ele au puţine experienţe de care să se ataşeze. Deci atunci când consumăm plante, câmpul lor magnetic nu se ataşează de noi.

În felul acesta nu putem să spunem că plantele şi animalele sunt la fel. Dacă ar fi aşa, atunci ar fi ca şi cum spunem că guma de mestecat, nisipul şi pietrele sunt acelaşi lucru, ceea ce nu este adevărat. Pietrele şi nisipul nu se lipesc de noi atunci când călcăm pe ele, numai guma de mestecat se lipeşte de noi. Toate lucrurile au calităţi diferite, deci nu putem să spunem că plantele şi animalele sunt la fel. Ele sunt foarte diferite. (aplauze) Noi putem să înţelegem natura lucrurilor prin a le observa, nu pentru că Maestra Ching Hai a spus aşa şi pe dincolo sau Bodhisattvas au spus aşa şi atunci le înţelegem şi noi. Este foarte simplu şi logic şi noi cunoaştem aceste lucruri de pe urma observaţiei.

Toate lucrurile din univers au calităţi diferite. Deci atunci când ne alegem regimul alimentar, desigur că ar trebui să alegem mâncarea care ne împovărează cel mai puţin şi ne permite să practicăm mult mai uşor şi să progresăm mai repede. Numai atunci nu vom fi legaţi sau traşi în jos de către câmpul magnetic foarte greu.”

Din: “De la ataşamentul biologic la câmpul magnetic al hranei”
Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
Kaohsiung, Formosa, 10 ianuarie 1990

„În ziua de azi unii din aşa numiţii medici sunt încă înclinaţi către teoria veche că oamenii au nevoie de carne ca să supravieţuiască. Dar voi puteţi să găsiţi cărţi destule folosindu-vă de cercetarea din alte domenii şi acolo mulţi medici spun că proteinele din carne sunt dăunătoare, toxice şi nu sunt bune pentru corp. Şi ei au dovedit lucrul acesta de o mie de ori. Deci nu ascultaţi doar la o singură teorie şi să fiţi convinşi de aceasta. Noi nu avem nevoie de carne în hrană, absolut deloc. Nimeni nu are nevoie de aşa ceva. În realitate multă lume se vindecă de boli după ce încep să fie vegani. Nu este mai curajos aşa decât să asculţi de cealaltă teorie? Noi putem să fim hipnotizaţi să credem într-un gen de teorie şi să ne convingem singuri de adevărul acestei teorii şi atunci credem că într-adevăr, carnea este esenţială pentru noi. Dar nu este adevărat.”

Din: “Veganismul vă face mai sănătoşi”
Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
Boulder, Colorado, SUA, 9 martie 1991

„Să fiţi atenţi la ce mâncaţi ca să nu vă contaminaţi pe voi şi să faceţi ca celulele şi creierul să fie ameţite, pentru că aceasta vă va împiedica progresul spiritual. Lui Dumnezeu nu-i pasă ce mâncaţi voi, dar dacă noi ne otrăvim sistemul cu substanţe intoxicante sau mâncare cu impurităţi cum ar fi carnea sau produsele animale, atunci celulele corpului şi creierul vor fi şi ele contaminate şi ameţite. Şi în felul acesta nu vom fi capabili să gândim clar sau să stăm calmi în meditaţie ca să găsim sursa fericirii şi a înţelepciunii.

Noi trebuie să stăm calmi şi liniştiţi în meditaţie. Atât în meditaţie cât şi în activităţile noastre de zi cu zi, noi trebuie să practicăm ca să ajungem mai calmi şi să ne concentrăm mai mult în interior, ca să contactăm sursa adevărată a naturii noastre dumnezeieşti. Şi de acolo mai departe noi putem să avem grijă de problemele de zi cu zi şi de necazuri şi să ne facem viaţa mai fericită. Dacă ne contaminăm celulele, creierul, sângele şi starea sentimentală, atunci o să fim într-o stare de confuzie şi atunci nu mai suntem capabili să gândim clar deloc. Atunci când stăm în meditaţie, o să fim foarte agitaţi şi neliniştiţi. Chiar dacă stăm calmi în meditaţie, viziunile noastre vor fi înnegurate de influenţele negative de la otrăvurile pe care le-am introdus în corpul nostru. Deci nu înseamnă că lui Dumnezeu îi pasă ce mâncaţi voi sau mie îmi pasă ce mâncaţi voi sau dacă mâncaţi puţină carne, atunci o să mergeţi direct în iad! Nu este adevărat! Dar dacă vreţi să fiţi la fel ca Dumnezeu, atunci trebuie să aveţi grijă ca tot ce faceţi şi tot ce mâncaţi este pur, ca să fiţi şi voi puri, de asemenea.

Tot ce mâncaţi voi aici este foarte pur şi igienic, pentru că ei folosesc mănuşi de plastic şi mască la gură atunci când gătesc pentru voi. Chiar dacă ei au bacterii sau viruşi, totuşi nu-i transmit mai departe către voi. Dar atunci când mâncaţi afară la restaurant, desigur că aceste lucruri nu vi le putem garanta. Dar puteţi să recitaţi Numele Sfinte ca să purificaţi mâncarea şi să o oferiţi în numele lui Dumnezeu mai întâi, înainte să o mâncaţi voi! În felul acesta diminuaţi foarte mult infecţiile.

Nici mie nu-mi pasă ce mâncaţi voi, dar ceea ce mâncaţi o să vă afecteze meditaţia, practica spirituală, emoţiile, temperamentul, personalitatea şi felul cum gândiţi şi apreciaţi viaţa. Totul este legat de aceasta. Atâta timp cât noi suntem în această viaţă materială, orice lucru material ne afectează, de aceea trebuie să fim atenţi să mâncăm mâncare pură care are povară karmică cât mai puţină şi suferinţă cât mai puţină, pentru binele nostru. Pentru că animalelor le este frică de moarte şi sunt ataşate de viaţă, deci ele suferă foarte mult. Dacă sunt forţate să moară prematur pentru noi, desigur că frica şi ura lor rămân în carnea lor atunci când noi o mâncăm. Şi de aceea şi noi devenim uneori agresivi, agitaţi, nemulţumiţi şi chiar violenţi, la fel cum simt şi animalele înainte să moară.

Şi plantele au sentimente, nu sunt sentimente ca atare, ci reacţii la reflexe şi nu atât de puternice. La fel, durata vieţii lor nu este foarte lungă cum este cea a animalelor, de exemplu. Frica lor nu este atât de intensă şi în plus, ele cresc din nou. Poţi să tai ramura unui copac şi o să crească două sau trei. Deci dacă noi tăiem copaci nu este o problemă, însă să plantaţi alţii în schimb. Sau dacă tăiem o ramură, atunci să lăsaţi să crească alte trei în schimb, este în regulă aşa. Noi nu ne închinăm în faţa naturii, ci ne folosim de natură şi în acelaşi timp protejăm natura pentru binele nostru. Fiinţele umane sunt mereu pe primul loc. Unii fanatici spun că bine, atunci nu mai consumăm nici plante, pentru că şi ele au viaţă. Şi eu le-am spus în regulă, atunci muriţi. Noi nu devenim fanatici, noi facem totul pe calea de mijloc şi într-o manieră foarte blândă, la fel cu modul în care ne comportăm.”

Din: “Importanţa păstrării unui regim vegan”
Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
Los Angeles, California, SUA, 5 iulie 1996

„Aşa cum ştim cu toţii, majoritatea bolilor vin de la consumul de carne din cauza antibioticelor cu care sunt hrănite animalele, din cauza fricii care produce toxine în carnea animalelor. Din cauză că noi consumăm toate aceste antibiotice, corpul nostru îşi pierde rezistenţa faţă de boli. În mod normal corpul nostru este capabil să lupte împotriva bolilor, dar din cauză că noi consumăm prea multă carne cu antibiotice, atunci corpul slăbeşte şi rezistenţa sistemului diminuează. De aceea orice fel de boală ne poate afecta şi ne pune capăt vieţii şi este un păcat.

Acum, majoritatea oamenilor cred că dacă noi ne rugăm lui Iisus sau lui Buddha, atunci este suficient. Însă, eu cred că trebuie să adăugăm la aceasta şi meditaţia şi un fel virtuos şi complet de a trăi. Atunci o să ne apropiem foarte repede de eliberare şi de înţelepciunea noastră. De exemplu, dacă noi practicăm împreună metoda noastră, pe care noi o numim Metoda Quan Yin, prin care noi ascultăm la instrucţiunile lui Dumnezeu din interior, vedem înţelepciunea lui Dumnezeu cu ochiul divin, păstrăm un regim vegan şi un fel virtuos de a trăi, atunci nu ne este frică de nici o boală. Mulţi din iniţiaţii noştri se vindecă peste noapte, vorbesc de boli serioase care în mod normal necesită intervenţii chirurgicale sau duc la moarte. Unii se întorc la viaţă de pe patul de moarte, datorită puterii lor proprii de pe urma vieţii plină de virtuţi şi a puterii lui Dumnezeu care îi protejează. Dacă noi deschidem această putere din interior folosind tehnica corectă, atunci puterea aceea pe care o numim Natura de Buddha sau Buddha din interiorul nostru sau Dumnezeul din interiorul nostru, o să ne protejeze 24 de ore pe zi şi o să ne protejeze şi după ce plecăm din corpul acesta.”

Din: “Să vă activaţi puterea lăuntrică de imunizare”
Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
Universitatea Berkeley din California, SUA, 13 octombrie 1989

„În ziua de azi sunt multe boli, boli diferite care omoară oamenii în fiecare zi, aproape 18 milioane pe an. Pentru că unii din noi nu iau măsuri de precauţie ca să ne păzim corpul nostru preţios care ne-a fost dat de la Dumnezeu ca să facem anumite misiuni pe pământ şi la fel, să ne realizăm atotputernicia. De exemplu, noi fumăm prea mult, bem prea mult, mâncăm carne prea multă şi atunci invităm toate aceste bacterii din carne să intre în sistemul nostru, etc. Şi toţi aceşti factori care ne omoară ne fac vieţile mizerabile.

În realitate noi am putea să trăim o viaţă mai bună dacă ne organizăm mai bine şi dacă ne apreciem corpul mai bine. Dacă consumăm numai mâncare nutritivă şi nu mâncăm doar că ne place şi mâncăm în cantitate rezonabilă, atunci desigur că sănătatea noastră nu va fi în pericol aşa de mare. Vedeţi, majoritatea veganilor devin mai sănătoşi, nu-i aşa? Mulţi dintre voi aţi devenit mai sănătoşi după ce aţi primit iniţierea şi aţi trecut la un regim vegan. Nu-i aşa? În realitate, spitalele sunt pline de cei care consumă carne. Nici o problemă, noi putem să vedem dovada chiar aici.

Şi nu este numai din cauză că regimul vegan ca atare este mai sănătos, dar vibraţia este foarte armonioasă cu cea a corpului nostru în timp ce vibraţia animalelor nu este aşa de armonioasă şi liniştită. În realitate este foarte simplu să duci o viaţă simplă, sănătoasă. Nu ne trebuie medicamente multe şi nici injecţii multe. Mulţi dintre noi ne rănim singuri pentru că introducem substanţe otrăvitoare în corpul nostru. Altfel, dacă am şti cum să trăim o viaţă simplă, sănătoasă, atunci nu am avea nevoie de medici aşa de mult. Şi atunci şi medicii ar avea vacanţă mai multă şi toată lumea ar fi sănătoasă.

Din: „Noi putem să trăim o viaţă mai bună”
Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
Meditaţie de grup în Singapore, 29 septembrie 1994

Crizele de pe pământ

Anii din perioada 1994 – 1996 sau 1997 alcătuiesc perioada cea mai sensibilă a pământului. De aceea s-au întâmplat multe incidente. În ultimele secole noi am adus multe daune planetei. Uneori faptele noastre arătau ca şi cum noi ajutăm lumea sau facem ca lumea să progreseze, dar preţul a fost prea mare! Noi, fiinţele umane, suntem prea ignorante. Pentru nişte bani în plus sau beneficiul afacerilor noastre, noi am ignorat complet consecinţele din viitor. Deci acum ar fi mai bine să încetăm şi să luăm în consideraţie situaţia noastră şi cea a generaţiei viitoare şi la fel şi trectul lumii. Noi am distrus prea multe! De exemplu, putem să tăiem copaci dar ar trebui să şi plantăm, ar trebui să plantăm câte 2 copaci pentru fiecare copac tăiat! Putem să adunăm materialele uzate pentru reciclare, aşa este foarte bine! La fel, putem să trecem de la un regim cu carne la unul vegan, pentru că regimul cu carne a dus la epuizarea majorităţii resurselor pământului.

În fiecare an multe păduri sunt distruse pentru creşterea animalelor. Creşterea animalelor şi producţia de carne pentru consum duc la distrugerea în fiecare an a pădurilor şi junglei pe o suprafaţă echivalentă cu suprafaţa Angliei. Să creşti animalele duce la un consum foarte mare de apă, furaje, timp şi sol şi solul acela nu mai poate fi folosit din nou. După ce copacii sunt tăiaţi şi pământul este bătătorit de animale, trebuie să aştepţi 50 de ani ca să poţi să plantezi ceva acolo. La fel, când copacii nu mai sunt, suprafaţa de sol expusă este spălată de ploile torenţiale şi duce la eroziunea solului şi în felul acesta terenul devine un deşert uscat. Deci este ca o reacţie în lanţ când un lucru îl afectează pe altul şi distrugerea nu este limitată, are multe aspecte. Sursele pure de apă sunt folosite de animale pentru băut şi îmbăiat, deci ele lasă în urma lor apă murdară pentru noi şi la fel, într-o cantitate insuficientă.

Noi am abuzat de tehnologie şi am distrus stratul de protecţie al atmosferei pământului. Lucrul acesta a afectat planeta, de asemenea, deci pământul se încălzeşte. Dacă este cald, atunci nu sunt ploi şi nu sunt pomi cu umbre. Fără ploi, copacii nu pot creşte şi fără copaci nu sunt ploi. De aceea clima s-a încălzit mai tare şi să schimbă pe neaşteptate. Toate acestea ne afectează corpul şi îi afectează pe copiii noştri, afacerile noastre, starea mintală şi multe alte aspecte şi într-un final va afecta statutul moral al pământului. Fără hrană suficientă, preţurile vor creşte şi multă lume nu-şi vor permite şi afacerile se vor înrăutăţi şi lucrul acesta va duce la faliment bancar. Oamenii fără bani vor încerca să fure şi să facă fapte rele sau ajung pe drumuri, fără case. Atunci ei îşi fac rău singuri sau chiar şi familiilor lor.

Toată lumea este responsabilă pentru salvarea pământului

Noi putem să ne schimbăm, să schimbăm lumea. Noi putem să salvăm lumea. Ar trebui să reconstruim un fel de a trăi – să trăim o viaţă morală, să fim vegani, să ne îmbunătăţim mintea şi corpul fizic şi atunci vom avea rezultate imediat. Lumea noastră se va schimba dintr-o dată! Dacă toată lumea ar planta pomi în loc să-i taie, atunci vom fi salvaţi foarte curând. În zece ani lumea nu va mai fi la fel, nu va avea probleme aşa de mari. Este adevărat că există speranţă, dar numai dacă toată lumea cooperează.

Dacă regimul vegan salvează lumea, atunci fiecare trebuie să se sacrifice puţin. Figurile politice şi cele religioase au o influenţă foarte mare şi au autoritate asupra oamenilor. Ei sunt liberi să folosească orice metodă, ei au televiziune, radio şi toate celelalte. Deci ar trebui să discute despre orice, oricând, ar trebui să discute despre lucrurile bune, să răspândească regimul vegan şi protecţia mediului înconjurător. Acestea sunt lucrurile bune care trebuie făcute, pentru noi şi generaţia noastră viitoare.

Notă: acest fragment este din prelegerea “Modul de a salva lumea de la ziua de apoi”. Pentru prelegerea completă vă rugăm să citiţi revista nr. 38.

„Dacă noi nu mâncăm carne, atunci nimeni nu mai omoară, nimeni nu mai creşte animale pentru consum şi toată hrana furajeră stă acolo unde era şi ei o pot mânca şi să devină mai sănătoşi şi mai puternici. Ar fi foarte bine pentru fiecare naţiune şi va fi bine şi pentru naţiunea noastră. Noi risipim mulţi bani pentru arme şi pentru creşterea animalelor. Majoritatea terenurilor arabile sunt risipite în ziua de azi pentru creşterea animalelor, a porcilor şi toate celelalte. Deci dacă noi folosim aceste arii ca să cultivăm cereale integrale şi hrană completă şi sănătoasă, atunci cred că naţiunile vor beneficia din ce în ce mai mult şi ţara noastră va avea mai multă pace şi nu mai este nevoie de armată pentru apărare.

Dacă fiecare naţiune ar trăi după cum spune biblia, după cum spun învăţăturile budiste „să nu omori, să nu furi” şi aşa mai departe, atunci lumea nu ar mai avea nevoie de conferinţe de pace şi nu s-ar mai risipi atâta cafea şi şampanie şi prăjituri la masa rotundă de discuţii care nu duc nicăieri. Cu cât vorbim mai mult despre pace, cu atât avem mai multe războaie pentru că o facem într-o manieră inconsistentă. Dacă fiecare ar practica meditaţia şi ar consuma hrană integrală fără să implice nici un omor, atunci lumea ar fi avut pace demult şi n-ar mai fi foamete deloc. Nu trebuie să renunţaţi la avuţiile voastre, renunţaţi numai la consumul de carne şi ar fi destul ca să salvăm lumea şi să salvăm şi sănătatea ţării noastre.”

Din: “Salvarea pământului prin renunţarea la regimul cu carne”
Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
Universitatea Berkeley, California, SUA, 13 octombrie 1989

„Î: – Vă rog, puteţi să explicaţi despre suferinţa maselor? Oamenii sunt vinovaţi dinainte şi de aceea suferă?

M: – Nimeni nu este inocent. Eu nu condamn pe nimeni, deloc. Totul este un proces de învăţare a lecţiilor şi învăţatul este dureros. Atunci când te-ai trezit, atunci vezi lucrurile într-o lumină diferită şi ştii că toate sunt lecţii de învăţat.

Uitaţi-vă la omorul în masă pe care noi îl facem în fiecare zi ca să păstrăm corpul acesta pentru 100 de ani! Câte vieţi trebuie să fie sacrificate – toţi peştii, toate animalele marine, toţi puii, toţi porci şi toate vacile? Credeţi că toată această energie va fi dizolvată fără nici un război, fără suferinţă şi fără boli fizice? Tot ce facem noi este înregistrat în atmosferă, nimic nu se pierde, este doar diluat cu o energie diferită, sunt echilibrate de fapte diferite, dar nu sunt pierdute. De exemplu, dacă aerul a devenit deja gheaţă după ce a fost apă şi dacă vrei să-l faci să dispară, atunci trebuie să-l pui sub razele de soare, sub o lampă sau la căldură, ca să ajungă din nou sub formă de aer ca înainte. Deci dacă noi omorâm, facem masacre în masă tot timpul, toate aceste animale suferă şi ele au la fel, conştiinţă, gânduri şi o energie plină de ură şi toată această ură şi energie se condensează de la sine într-o energie foarte puternică şi stă aşa în atmosferă. Şi când este prea multă, atunci rezultă în suferinţa maselor.

Noi trebuie să plătim pentru tot ce folosim în acest univers fizic. De aceea, toţi Maeştrii au scos în evidenţă un regim vegan, care costă cel mai puţin la nivelul diferitelor forme de existenţă. Animalele au viaţă şi la fel şi plantele au viaţă, dar viaţa lor costă cel mai puţin. La fel ca atunci când câştigi 100 de dolari şi vrei să cheltuieşti 200, desigur că o să faci datorii şi atunci ai probleme. Dar dacă încerci să cumperi lucruri ieftine şi să te mulţumeşti cu costul minim ca să trăieşti, atunci nu trebuie să-ţi faci griji despre datorii. De aceea alegeţi un regim vegan, fructe, nuci, lapte sau brânză. Toate acestea au crime mai puţine, au conştiinţă mai puţină în ele. Dacă iei lapte de la o vacă, atunci vaca moare? Dacă iei câteva alune dintr-un pom, atunci pomul va avea mai departe alune destule ca să crească mii de copaci mai târziu, deci nu se pierde nimic. Dacă rupi o floare sau o ramură dintr-o plantă, atunci o să crească şi mai multe din tulpina aceea şi vor face mai multe legume. Deci în felul acesta noi ştim că regimul vegan este cel mai puţin dăunător şi costă cel mai puţin.

Din: “Fiţi vegani ca să evitaţi dezastrele şi să uşuraţi corpul şi mintea”
Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
Universitatea Columbia, New York, SUA, 4 noiembrie 1989

„Î: – Care sunt beneficiile spirituale pe care le putem obţine dacă suntem vegani?

M: – Beneficiile spirituale! Mă bucur că ai întrebat în felul acesta, pentru că înseamnă că tu te concentrezi sau îţi pasă numai de aspectul spiritual. Majoritatea îşi fac griji despre sănătate, despre regim şi înfăţişare atunci când vorbesc despre regimul vegan.

Aspectul spiritual al unui regim vegan este foarte clar la capitolul violenţă: „să nu omori”! Atunci când Dumnezeu ne-a spus că să nu omorâm, El nu s-a referit numai la fiinţele umane. El a spus „toate fiinţele”! Nu a spus El că a făcut toate animalele ca să fie prietene cu noi şi să ne ajute? Şi nu a pus El toate animalele în grija noastră? El a spus: să aveţi grijă de ele şi să le conduceţi. Şi atunci când îţi conduci subalternii, îi omori, îi mănânci că nu mai rămâne nici unul? (râsete.)

Deci acum tu înţelegi că atunci când Dumnezeu a spus că trebuie să o facem, atunci nu este nevoie să-l luăm la întrebări. El a spus foarte clar, dar cine să-l înţeleagă pe Dumnezeu, cu excepţia lui Dumnezeu? Eu vă invit să fiţi din nou la fel ca Dumnezeu, să fiţi Sinele vostru din nou şi nu alcineva. Să meditezi la Dumnezeu nu înseamnă că voi îl slujiţi pe Dumnezeu, înseamnă că voi ajungeţi la fel ca Dumnezeu. Voi realizaţi că voi şi Dumnezeu sunteţi una. „Eu şi Tatăl meu suntem una.” Nu a spus Iisus aşa? Şi dacă el a spus că el şi Tatăl sunt una, atunci înseamnă că şi noi şi Tatăl lui suntem una, pentru că şi noi suntem copiii lui Dumnezeu. El a spus că ce face el noi putem să facem chiar mai bine. Deci putem să fim mai buni ca Dumnezeu, cine ştie? De ce să-l slujim pe Dumnezeu atunci când nu ştim nimic despre Dumnezeu? Noi trebuie să ştim mai întâi pe cine slujim, la fel cum trebuie să o cunoşti pe fata cu care o să te căsătoreşti înainte să te căsătoreşti cu ea. În ziua de azi ne-am modernizat, nu ne mai căsătorim orbeşte deloc, atunci de ce să-l slujim pe Dumnezeu ca orbii? Noi avem dreptul să-i cerem lui Dumnezeu să apară, să ni se facă cunoscut. Noi avem dreptul să alegem pe care Dumnezeu îl slujim.

Deci acum vedeţi, este foarte clar din biblie că noi trebuie să fim vegani. Din toate punctele de vedere ştiinţifice, noi trebuie să fim vegani. Din toate punctele de vedere medicale din nou, noi trebuie să fim vegani. Din toate punctele de vedere economice, noi trebuie să fim vegani. Din toate motivele compasiunii, trebuie să fim vegani. Pentru a salva lumea cu spiritul, trebuie să fim vegani. În unele cercetări se spune că dacă cei din America ar mânca vegan măcar o dată pe săptămână, atunci am putea salva 16 milioane de oameni în fiecare an. Din toate motivele, chiar dacă nu mă urmaţi pe mine, nu practicaţi aceeaşi Metodă, vă rog să fiţi vegani, pentru binele vostru şi binele lumii.

„De ce să fim vegani?” – o să mă întrebaţi! Vegani – pentru că Dumnezeul din interior o doreşte. Să omori este împrotriva principiului nostru de a nu dori să fim omorâţi. Noi înşine nu vrem să fim omorâţi sau nu vrem să fim băgubiţi, este un exemplu. Acum, dacă noi facem aceste fapte faţă de o altă persoană, înseamnă că o facem împotriva noastră şi ne face să suferim. Tot ce facem împotriva noastră ne face să suferim. De exemplu, nu poţi să te baţi singur, nu poţi să te faci să rabzi de foame, la fel, noi n-ar trebui să ucidem, pentru că este împotriva principiului vieţii. Şi ne face să suferim, deci noi nu o facem. Nu înseamnă că în felul acesta ne limităm, viaţa noastră nu se limitează numai la corpul acesta, ci se extinde şi la viaţa animalelor şi tuturor fiinţelor şi aceasta ne face să fim şi mai mari şi mai fericiţi şi nelimitaţi.”

Din: “Să fiţi eroi vegani!”
Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
LBNU Stanton, California, SUA, 19 mai 1991

„Î: – Dacă animalele pot vâna pentru hrană, atunci de ce nu şi oamenii? În natură, vânatul este un obicei normal în viaţă. Nu sunt şi oamenii o parte intrinsecă din natură?

M: – Atunci să te numeşti animal dacă vrei! Dacă animalele vânează pentru hrană şi la fel şi noi vânăm pentru hrană, atunci suntem la fel ca ele şi asta înseamnă să ne denigrăm pe noi înşine. Dacă vrei, desigur că poţi, cine te opreşte? Dar dacă vrem să fim mult mai nobili, să ne numim oameni, atunci ar trebui să înţelegem ce trebuie să facă oamenii şi cum să-şi trăiască viaţa ca să fie un exemplu pentru fraţii şi surorile noastre mai tinere. Dacă noi ne trăim viaţa la fel ca fraţii şi surorile noastre mai tinere care sunt animalele, atunci nu suntem demni să facem parte din creaţia lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu a spus în primul capitol al Vechiului Testament că omul trebuie să conducă animalele. Noi ar trebui să fim într-o poziţie superioară faţă de toate animalele. Acum, dacă vrem să ne denigrăm şi să fim ca animalele, este în regulă şi aşa, este libertatea de a alege, dar dacă aceasta este o alegere bună sau nu – tu trebuie să-ţi răspunzi singur. Eu cred că oamenii trebuie să fie superiori faţă de celelalte fiinţe şi ar trebui să ducă o viaţă nobilă ca să fie un exemplu, pentru că aceste animale vor evolua şi vor ajunge şi ele oameni în viitor. Dacă ele văd exemplul nostru rău, atunci ele cum să ajungă mai bine? Noi ar trebui să fim învăţătorii lor.”

Din: “Treziţi-vă din vis”
Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
Universitatea Harvard, Boston, SUA, 24 februarie 1991

„Î: – Scopul vieţii animalului aici pe pământ este ca să fie mâncat de fiinţele umane. Deci dacă noi nu le mai consumăm, atunci ele vor muri toate fără nici un folos, nu credeţi?

M: – Nu, noi putem să mâncăm animalele dacă vrem, pentru că noi suntem mai puternici şi mai inteligenţi decât ele, deci ele sunt neputiincioase în faţa noastră. Însă, se pune întrebarea dacă noi ar trebui să ne folosim puterea şi inteligenţa ca să abuzăm de aceste fiinţe? Ele sunt mai slabe decât noi, în timp ce noi avem deja alte opţiuni ca să supravieţuim. În afară de aceasta, în ziua de azi noi creştem mult mai multe animale pentru consum, păsări, porci şi vaci, deci acum ele sunt în număr mult mai mare decât în trecut. Şi după cum spune cercetarea ştiinţifică, suma imensă de bani şi timpul şi terenul folosit pentru ceşterea animalelor ne slăbeşte planeta din punct de vedere economic, financiar şi chiar şi la capitolul sănătate.

Chiar se spune că multe terenuri cu deşeuri, multe deşerturi sunt rezultatul creşterii animalelor în trecut pentru că acolo unde sunt crescute vacile, solul nu mai poate fi folosit pentru agricultură. Noi avem nevoie de multe furaje ca să fim capabili să hrănim animalele de consum şi alte animale şi excrementele lor poluează apa din lacuri şi râuri la fel cum o fac şi îngrăşămintele care sunt răspândite pe sol ca să producă iarna şi celelalte furaje pentru animale. Şi antibioticele şi medicamentele care intră în sistemul animalelor, apa ca să le speli şi toate măsurile de igienă, toate acestea costă foarte mulţi bani şi putere de muncă. Deci pe termen lung este o pierdere în afaceri pentru lume, nu este bine pentru noi. Eu nu am dreptul să vă spun ce să mâncaţi, dar după cum spune cercetarea, consumul animalelor nu este bun pentru noi sub nici un aspect: economic, financiar, politic, medical şi în orice alt aspect. Şi nu v-am spus încă despre obligaţiile morale şi sentimentele de vinovăţie care vin odată cu consumul de carne, v-am spus numai despre cercetările ştiinţifice, despre aspectul ştiinţific.

Noi cu toţii avem moştenită în noi o iubire imensă, pentru tot ce mişcă, de aceea dacă consumăm carne, atunci subconştient ne simţim vinovaţi şi dă naştere la boli şi la tot felul de sentimente incomode şi nefericire în viaţa noastră. De aceea noi vă sugerăm că dacă vreţi să trăiţi o viaţă cu adevărat fericită, cu adevărat liberă, fără remuşcări, atunci ar trebui să evitaţi să consumaţi fiinţele vii.”

Din: “Să nu consumăm carne ne face mai sănătoşi şi mai liberi”
Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
Tokyo, Japonia, 22 mai 1993

„Î: – Maestră, care este perspectiva dumneavoastră despre rolul omului în univers? Noi suntem egali cu toate celelalte organisme inteligente şi cu emoţii, chiar şi cele care prosperă pe alte sisteme planetare?

M: – Noi suntem cu toţii egali din punct de vedere spiritual. Însă, unele planete sunt mai avansate în progresul spiritual decât noi şi altele sunt mai puţin avansate în progresul spiritual. Unele sunt mult mai avansate în tehnologie în timp ce altele sunt mai puţin avansate în tehnologie.

Sunt tot felul de fiinţe în Univers şi Dumnezeu le-a creat aşa cum ne-a creat şi pe noi. Unele sunt mai dure, energia lor este mai densă decât a noastră. Unele au densitate mai puţină, deci sunt mai invizibile. Dar fiecare fiinţă din universul acesta este necesară şi are un rol vital în ansamblul creaţiei, la fel cum fiecare cărămidă din această clădire este foarte importantă. Noi suntem conectaţi cu toţii prin forţa invizibilă a iubirii.

De aceea trebuie să ne iubim unii pe alţii şi nu să facem război. Noi n-ar trebui să cauzăm ură sau suferinţă pentru că depindem unii de alţii ca să trăim, numai că am uitat lucrul acesta. De aceea ar trebui să fim buni şi cu animalele, de asemenea, deci ar trebui să fim vegani.”

Din: “Toate fiinţele sunt conectate prin forţa invizibilă a iubirii”
Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
Stockholm, Suedia, 31 mai1999

Top