Select Page

Publicaţii – cărţi

clip_image002_0022

Să pui mâna pe una din cărţile Maestrei în mijlocul unei zile ocupate poate să-ţi salveze viaţa, deoarece cuvintele sale ne aduc aminte clar de Natura noastră adevărată. Indiferent dacă citim prelegerile sale spirituale din seria cărţilor „Cheia Iluminării Spirituale Imediate” sau poeziile pline de o compasiune profundă din colecţia „Lacrimi Tăcute”, comorile înţelepciunii sunt mereu revelate.

 

Cheia iluminării spirituale imediate

Broşura gratuită Cheia Iluminării Spirituale Imediate prezintă o introducere a învăţăturilor Maestrei Supreme Ching Hai. Formatul electronic al broşurii care se găseşte la îndemână pe internet le permite cititorilor din toată lumea să o încarce gratuit sau să o citească online, acolo unde au acces la internet. De la limba africană la zulu, de la bengaleză la urdu, macedoneană, malay şi multe alte limbi, această comoară a fost tradusă în peste 74 de limbi.

În broşură, Maestra Supremă Ching Hai pune accentual pe importanţa meditaţiei în viaţa de zi cu zi. Textul include şi discursurile sale despre dimensiunile spirituale înalte şi despre beneficiile dietei vegane, precum şi informaţii despre iniţierea în Metoda Quan Yin de meditaţie, calea spirituală cea mai înaltă. Gândurile profunde pline de înălţare ale Maestrei Supreme Ching Hai din broşura Cheia Iluminării Spirituale Imediate oferă multe raze de speranţă celor însetaţi de Adevăr.

Aşa cum a spus Maestra Supremă Ching Hai: „Prin realizarea păcii lăuntrice, noi o să realizăm totul. Toată satisfacţia, toate împlinirile dorinţelor lumeşti şi Divine vin din Împărăţia lui Dumnezeu, din realizarea lăuntrică a armoniei noastre eterne, a înţelepciunii noastre eterne şi a atotputerniciei noastre. Dacă nu le avem pe acestea, nu vom găsi niciodată împlinirea, indiferent cât de mulţi bani sau putere sau ce poziţie înaltă avem.”
Pentru accesul direct la broşura gratuită, vă rugăm vizitaţi: http://sb.godsdirectcontact.net  

 

Cărţi ale Maestrei Supreme Ching Hai

 

Cheia Iluminării Spirituale Imediate

Aulaceză(1-15), chineză(1-10), engleză(1-5), franceză(1-2), finlandeză(1), germană(1-2), ungară (1), indoneză(1-5), japoneză(1-4), coreeană(1-11), mongoleză(1,6), portugheză(1-2), poloneză(1-2), spaniolă(1-3), suedeză(1), tailandeză(1-6) şi tibetană(1)

Cheia Iluminării Spirituale Imediate – Întrebări şi Răspunsuri

Aulaceză(1-4), chineză(1-3), bulgară, cehă, engleză(1-2), franceză, germană, ungară, indoneză(1-3), japoneză, coreeană(1-4), portugheză, poloneză şi rusă(1)

Ediţie specială – meditaţia de 7 zile din 1992

Engleză şi aulaceză

Cheia Iluminării Spirituale Imediate – Ediţie Specială/Turneul Mondial de Prelegeri din 1993
(Engleză (1-6) şi chineză (1-6).

Scrisori între Maestră şi practicienii spirituali
Engleză (1), chineză (1-3), aulaceză (1-2),spaniolă (1)

Experienţele mele minunate cu Maestra
Aulaceză (1-2), chineză (1-2)

Maestra Spune Poveşti
Engliză, chineză, spaniolă, aulaceză, coreeană, japoneză şi tailandeză.

Să ne colorăm viaţa
Chineză, engleză şi aulaceză.

Umorul plin de iluminare al Maestrei Supreme Ching Hai – Lumina ta este prea mică!
Chineză şi engleză.

Dumnezeu are grijă de toate – Carte ilustrată cu înţelepciunea Maestrei Supreme Ching Hai
Aulaceză, chineză, engleză, franceză, japoneză şi coreeană.

Secretele practicii spirituale fără efort
Chineză, engleză şi aulaceză

Contactul Direct cu Dumnezeu – Calea de a ajunge la pace
Chineză şi engleză

Despre Dumnezeu şi oameni – explicarea povestirilor biblice
Chineză şi engleză

Realizarea sănătăţii – Revenirea la felul natural şi drept de a trăi
Chineză şi engleză

Am venit să vă iau acasă
Arabă, aulaceză, bulgară, cehă, chineză, engleză, franceză, germană, greacă, ungară, indoneză, italiană, coreeană, mongoleză, poloneză, spaniolă, turcă, română şi rusă.

Aforisme
Volume combinate cu limbile aulaceză/ engleză/ chineză, spaniolă/portugheză, franceză/germană, japoneză/ engleză, coreeană/engleză, chineză şi engleză.

Bucătăria Supremă (1) – Meniuri vegetariene internaţionale
Volume combinate cu limbile engleză/chineză, aulaceză şi japoneză.

Bucătăria Supremă (2) – Selecţii din meniuri tradiţionale
Volume combinate cu limbile engleză/chineză.

O lume … a păcii prin muzică
Volume combinate cu limbile engleză/aulaceză/chineză.

O colecţie a creaţiilor artistice ale Maestrei Supreme Ching Hai
Engleză şi chineză.

Hainele Celeste S.M.
Volume combinate cu limbile engleză şi chineză.

Câinii din viaţa mea
Aulaceză, chineză, engleză, japoneză, coreeană, spaniolă, poloneză şi germană.

Păsările din viaţa mea
Aulaceză, chineză, engleză, franceză, germană, mongoleză, rusă, coreeană şi indoneză.

Nobleţea animalelor sălbatice
Aulaceză, chineză, engleză, franceză, germană şi mongoleză.

Arta Celestă
Chineză şi engleză.

Gânduri despre viaţă şi conştiinţă
O carte de Dr. Janez, în chineză.

 
Colecţii de poezii

Lacrimi tăcute: o carte de poezii scrisă de Maestră
Valabilă în germană/franceză, engleză/chineză şi aulaceză, engleză, spaniolă, portugheză, coreeană şi filipineză

Poemele Wu Tzu: o carte de poezii scrisă de Maestră
Valabilă în aulaceză, chineză, engleză.

Visul unui fluture: o carte de poezii scrisă de Maestră
Valabilă în aulaceză, chineză şi engleză.

Urmele vieţilor trecute: o carte de poezii scrisă de Maestră
Valabilă în aulaceză, chineză şi engleză.

Timpurile de demult: o carte de poezii scrisă de Maestră
Valabilă în aulaceză, chineză şi engleză.

Pietre şi Aur: o carte de poezii scrisă de Maestră
Valabilă în aulaceză, chineză şi engleză.

Memoriile pierdute: o carte de poezii scrisă de Maestră
Valabilă în aulaceză, chineză şi engleză.

Iubirea secolului: o carte de poezii scrisă de Maestră
Valabilă în engleză, chineză şi aulaceză (vietnameză)

 

Obţinerea publicaţiilor

 

Toate publicaţiile noastre sunt oferite la preţul minim. Dacă vreţi să cumpăraţi sau să comandaţi o publicaţie, vă rugăm mai întâi să întrebaţi la centrul local din ţară, care dispune de exemplare care pot fi procurate direct. Multe carţi puteţi cumpăra direct de pe Amazon.com.

Ca să obţineţi lista cu publicaţiile valabile, puteţi să întrebaţi la centrul local sau vizitaţi aceste site-uri:

 

http://smchbooks.com/

http://www.godsdirectcontact.org.tw/multilang

http://magazine.godsdirectcontact.net/

 

În plus, multe Reviste online asigură lista cu cele mai noi cărţi şi casete publicate.

Dacă este necesar, le puteţi comanda direct de la centrul din Formosa la adresa: P.O. Box 9, Hsihu, Miaoli, Formosa, ROC (36899).

Top